Surse ucrainene: un comandant rus le-a spus soldaţilor să tragă şi să elimine civili din Mariupol

Autor: Petru Mazilu Postat la 07 aprilie 2022 629 afişări

Un comandant rus le-ar fi ordonat soldaţilor săi să tragă şi să „elimine" civili ucraineni în apropierea oraşului Mariupol, potrivit a ceea ce Kievul a declarat că este o conversaţie radio interceptată, anunţă Sky News.

Surse ucrainene: un comandant rus le-a spus soldaţilor să tragă şi să elimine civili din Mariupol

Într-o înregistrare publicată de serviciul de securitate ucrainean SBU, preluată de The Times, un soldat anonim spune: „Sunt doi oameni care ies din livadă în [haine] civile".

De asemenea, el spune că a fost văzut un vehicul, dar nu este clar dacă este civil sau militar.

„Scoate-i pe toţi afară!", îi strigă superiorul său ca răspuns, adăugând că nu este important dacă la faţa locului sunt sau nu combatanţi.

„Am înţeles", spune soldatul.

The Times susţine că, pe baza comentariilor soldaţilor, se crede că incidentul a avut loc într-un sat de lângă Mariupol.

În înregistrarea dezvăluită, un alt soldat rus se plânge că el şi colegii săi sunt depăşiţi numeric şi nu primesc niciun sprijin din partea Moscovei.

„Grupul lor [ucrainean] are 150.000 [de soldaţi]!", spune el. „Şi noi suntem, 3.000, dacă nu cumva... Ei sunt în stânga, în dreapta, ne înconjoară! Sunt atât de mulţi ei şi atât de puţini noi. Nu avem nici un sprijin, nici aviaţie, nimic", se plânge soldatul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
mariupol,
comandant,
ruşi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.