♦ Mara Ionescu s-a apucat de scrimă la vârsta de şase ani, după ce practicase înainte şi un an de înot ♦ La început, ce a atras-o a fost faptul că se putea „juca” cu săbiile, însă sala de scrimă a devenit nu doar locul unde se antrena, ci chiar a doua ei casă ♦ A obţinut cinci titluri naţionale consecutive, dar şi alte titluri la competiţii internaţionale, însă ea îşi doreşte să participe la Campionatele Europene de Cadeţi.

Cum ai descoperit scrima? Cum te-ai apucat de acest sport? Ce vârstă aveai?

La vârsta de şase ani, după aproximativ un an de înot, împreună cu tata mă uitam pe internet la diferite sporturi, pentru că voiam să aleg ceva nou. La un moment dat, am văzut un videoclip cu scrimă, mai exact, cu proba de sabie, şi mi s-a părut fascinant. Prima mea întrebare a fost: „Dar chiar se lovesc cu săbiile? Şi chiar au voie să facă asta?”

După aceea i-am spus tatei că vreau şi eu să încerc. Şi, fără să îmi dau seama, de acolo a început aventura mea în scrimă.

Ce te-a atras cel mai mult la acest sport? Cum te-a convins să îl practici în continuare?

Cred că la început cel mai mult m-a atras faptul că ne puteam „juca” cu săbii şi că totul mi se părea foarte interesant şi diferit.

Întotdeauna mi-a placut atmosfera de la clubul sportiv Riposta. Este un colectiv foarte unit, unde ne susţinem unii pe alţii, ne facem prieteni şi, cel mai important, mergem cu plăcere la antrenamente. Pentru mine, sala de scrimă nu este doar locul unde  mă antrenez, ci este şi a doua mea casă.

La ce club eşti înscrisă?

Sunt înscrisă la Clubul Sportiv Riposta din Bucureşti.

Cum ai ajuns să practici sport de performanţă?

În primul rând, pentru că îmi place foarte mult scrima. Mi se potriveşte combinaţia dintre viteză, strategie şi faptul că trebuie să iei decizii foarte rapide. La început, aveam trei antrenamente pe săptămână, dar pentru că îmi plăcea din ce în ce mai mult, am ajuns treptat să merg aproape în fiecare zi, din proprie iniţiativă. Antrenorii şi părinţii mei m-au susţinut tot timpul şi nu am simţit vreodată că trebuie să fac asta din obligaţie. Rezultatele au început să apară şi, cumva, trecerea de la hobby la sportul de performanţă s-a întâmplat treptat, aproape fără să-mi dau seama.

Cred că primul moment în care am început să mă gândesc că poate pot ajunge mai departe a fost atunci când am început să câştig concursuri şi chiar să mă clasez înaintea unor sportive mai mari decât mine. Atunci am prins mai multă încredere şi am început să mă întreb: „Oare până unde pot ajunge?” Şi aventura a continuat.

Cât de dificil a fost parcursul tău până în acest punct?

Nu aş spune că a fost foarte dificil, pentru că îmi place foarte mult ceea ce fac. Dar au fost multe sacrificii şi cred că acestea fac parte din viaţa oricărui copil care practică un sport de performanţă.

Sunt multe ore petrecute în sală, antrenamente tehnice şi fizice, oboseală, frustrări şi momente în care nu îţi iese ceea ce vrei. În plus, trebuie să îmi împart timpul între şcoală şi scrimă, iar pentru alte activităţi sau joacă rămâne puţin timp.

De exemplu, în vacanţele de vară, când alţi copii mergeau în parc sau la piscină, eu mergeam la două antrenamente pe zi.

Satisfacţia vine atunci când vezi că ai progresat şi că toată munca începe să dea rezultate. Iar faptul că am avut mereu susţinerea antrenorilor şi a familiei a făcut totul mult mai uşor. Părinţii mei nu au pus niciodată presiune pe mine să câştig, ci m-au încurajat să muncesc şi să mă bucur de ceea ce fac.

Cine te-a susţinut să mergi pe acest drum?

Cel mai mult m-au susţinut antrenorii mei, Lucian Dima şi Sandu Constantin, împreună cu familia mea. Fiecare a avut un rol important şi cred că fără susţinerea lor nu aş fi ajuns până aici.

Care sunt dificultăţile pe care le ai când vine vorba de antrenamente?

Una dintre cele mai mari provocări pentru mine este să reuşesc să împart timpul între şcoală şi sport. Dimineaţa trebuie să ajung la antrenament, apoi merg direct la şcoală şi fac tot ce pot ca să am rezultate bune atât la sport, cât şi la şcoală. Uneori programul este destul de complicat şi simt că ziua este prea scurtă.

În acelaşi timp, îmi dau seama şi de efortul pe care îl fac părinţii mei pentru ca eu să pot continua să progresez, de la an la an, şi încerc să apreciez cât mai mult acest lucru.

Cum te-a ajutat scrima să te dezvolţi? Ce te-a învăţat acest sport?

Scrima m-a ajutat să devin mai determinată, mai organizată şi mai responsabilă. M-a învăţat să iau decizii foarte repede şi să nu mă blochez atunci când lucrurile nu merg exact cum mi-am imaginat.

Am învăţat şi că trebuie să ştii să pierzi. Nu poţi câştiga de fiecare dată şi uneori trebuie să accepţi că ai greşit, să înţelegi ce ai de îmbunătăţit şi să te ridici pentru următorul concurs. Am învăţat că rezultatele vin cu muncă şi sacrificii, dar şi că pot apărea dezamăgiri. Important este să nu te opreşti din cauza lor.

Şi mai este ceva ce îmi place foarte mult la scrimă: comunitatea. Mi-am făcut prieteni din toată ţara şi din alte ţări în care am fost la concursuri. Practic, am ajuns să călătoresc şi să cunosc oameni datorită unei săbii.

Care au fost cele mai dificile momente şi cum ai reuşit să treci peste acestea?

Au fost momente în care simţeam că este prea mult: prea multe antrenamente, oboseală şi uneori şi durere fizică. Dar am încercat să nu mă uit doar la cât de greu este în momentul respectiv, ci şi la ceea ce vreau să obţin pe termen lung.

Au fost şi concursuri la care nu m-am clasat acolo unde îmi propusesem. La început, eram dezamăgită, normal, dar am învăţat să nu consider asta un eşec.

Până la urmă, fiecare concurs îţi arată ceva. Dacă pierzi, afli ce mai ai de îmbunătăţit şi te întorci la antrenament mai motivată. Iar când vine următorul rezultat bun, parcă uiţi puţin de toate momentele grele.

Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta?

Mă trezesc dimineaţa devreme, iar în jur de 6:40 plec la antrenament şi la pregătirea individuală. După antrenament merg direct la şcoală. La şcoală stau până după-amiază, iar în jur de 19:00 ajung acasă. Mănânc, îmi fac temele şi mă pregătesc pentru ziua următoare.

Cum reuşeşti să faci faţă cu şcoala şi cu sportul?

Nu este uşor, dar cred că disciplina şi organizarea mă ajută foarte mult. Trebuie să ştiu dinainte ce am de făcut şi să încerc să nu las lucrurile pe ultima clipă.

Am şi foarte mult sprijin din partea părinţilor mei şi din partea profesorilor care mă înţeleg şi mă încurajează atunci când lipsesc pentru a participa la competiţii, iar asta contează enorm. Încerc să tratez şi şcoala, şi scrima cu seriozitate, pentru că vreau să mă dezvolt în ambele.

Nu este uşor, dar am învăţat că, dacă îţi doreşti suficient de mult ceva, găseşti până la urmă o soluţie.

Ce titluri ai obţinut până acum? De care eşti cea mai mândră?

Am avut mai multe rezultate importante în ultimii ani, atât în competiţiile din România, cât şi la concursurile internaţionale.

Printre cele mai importante rezultate sunt:

Dar, dintre toate, cred că sunt cel mai mândră de cele cinci titluri naţionale consecutive, de locul 5 la Campionatele Europene de Speranţe, de cele două medalii de vicecampioană la Wrocław, în Polonia, şi de locul 6 la categoria cadeţi.

Sunt rezultate care îmi arată că munca de până acum a meritat şi îmi dau şi mai multă motivaţie pentru ceea ce urmează.

Ce titluri vrei să mai obţii? În ce competiţii vrei să joci?

Mi-aş dori foarte mult să reuşesc să mă calific la Campionatele Europene şi Mondiale şi să pot participa la cât mai multe competiţii internaţionale importante.

Şi, bineînţeles, am şi un vis mai mare: Olimpiada. Ştiu că este foarte departe şi că este foarte mult de muncă până acolo, dar cred că este frumos să ai şi un vis mare.

Care sunt obiectivele pe mai departe?

Primul meu obiectiv este să continui să progresez şi să devin de la an la an o sportivă mai bună. Mi-aş dori foarte mult ca anul viitor să am şansa să particip la Campionatele Europene de Cadeţi. Pentru asta ştiu că trebuie să muncesc mult, să fiu constantă şi să profit de fiecare antrenament şi competiţie.

De ce ar trebui să se apuce un copil de scrimă? Cum îl poate ajuta?

Cred că un copil ar trebui să încerce scrima pentru că este un sport foarte interesant şi diferit. În primul rând, este un sport individual, iar atunci când eşti pe planşă trebuie să iei singur deciziile, uneori într-o fracţiune de secundă. Îţi dezvoltă reflexele, viteza de reacţie şi coordonarea, dar şi partea de gândire, pentru că trebuie să îţi dai seama foarte repede ce face adversarul şi ce ai putea face tu. Îmi place că este un amestec între sport şi strategie. Nu este suficient să fii rapid sau puternic, trebuie şi să gândeşti.

Şi, bineînţeles, mai este partea de comunitate. La Riposta, mi-am făcut foarte mulţi prieteni, dar am cunoscut oameni din toată ţara şi din alte ţări prin competiţii.

Cred că scrima te ajută să creşti nu doar ca sportiv, ci şi ca om. Înveţi să câştigi fără să te crezi invincibil, să pierzi fără să renunţi şi să încerci din nou. Şi, bonus, poţi spune că ai voie să te baţi cu sabia în fiecare zi.