Până acum, cercetătorii NASA credeau că o planetă dominată de oceane de rocă topită nu reuşeşte să adune atmosferă, însă planeta descoperită la 280 de ani-lumină distanţă de Pământ îi contrazice. TOI-561 b dă peste cap tot ceea ce ştiau despre existenţa unei atmosfere stabile.

O planetă extremă, aflată la 280 de ani-lumină de Pământ, pune sub semnul întrebării unele dintre cele mai solide teorii ale astronomiei moderne.

Descoperită iniţial în 2021 de telescopul spaţial TESS al NASA şi analizată ulterior cu ajutorul Telescopului Spaţial James Webb, planeta TOI-561 b continuă să uimească comunitatea ştiinţifică.

Cercetătorii o descriu drept o „bilă de lavă umedă”, un termen care surprinde natura sa paradoxală: o lume dominată de oceane de rocă topită, dar care, în mod neaşteptat, reuşeşte să îşi păstreze o atmosferă densă.

TOI-561 b este un aşa-numit „super-Pământ”, o planetă stâncoasă, mai mare decât Terra.

La suprafaţă, temperaturile ating aproximativ 1.800 de grade Celsius, suficient pentru a menţine roci în stare lichidă.

În mod tradiţional, oamenii de ştiinţă au considerat că astfel de condiţii extreme ar face imposibilă existenţa unei atmosfere stabile.

Observaţiile recente contrazic însă această ipoteză.

Datele colectate de Telescopul James Webb indică prezenţa unei atmosfere relativ groase, care conţine vapori de apă, oxigen şi dioxid de carbon.

„Am fi crezut, pe baza cunoştinţelor noastre actuale, că o planetă atât de mică şi fierbinte nu ar putea să-şi menţină atmosfera mult timp. Cu toate acestea, observaţiile arată contrariul”, a explicat cercetătoarea Nicole Wallak.

Explicaţia posibilă pentru acest fenomen neobişnuit ar putea sta în interacţiunea dintre suprafaţa planetei şi atmosfera sa.

Potrivit cercetătorilor, există un echilibru dinamic între oceanul de magmă şi gazele atmosferice.

Pe măsură ce gazele sunt eliberate din interiorul planetei, lava le reabsoarbe, creând un ciclu continuu care stabilizează atmosfera.

Acest mecanism ar putea explica modul în care TOI-561 b reuşeşte să îşi păstreze învelişul gazos în condiţii extreme.

Planeta orbitează extrem de aproape de steaua sa, la doar un sfert din distanţa la care Mercur se află faţă de Soare.

Din acest motiv, un an pe TOI-561 b durează mai puţin de 11 ore.

Această apropiere determină şi un alt fenomen spectaculos: planeta este blocată gravitaţional, astfel încât o parte a sa este permanent expusă luminii stelei, în timp ce cealaltă rămâne în întuneric.

Cu toate acestea, atmosfera pare să distribuie căldura suficient de eficient încât partea nocturnă să nu fie complet îngheţată.

TOI-561 b se află la aproximativ 560 de ani-lumină de Pământ şi orbitează o stea veche de circa 10 miliarde de ani — de două ori mai veche decât Soarele nostru.

Această caracteristică sugerează că planeta s-a format într-o etapă timpurie a universului.

Descoperirea sa oferă indicii valoroase despre modul în care s-au format primele planete stâncoase şi ridică întrebări fundamentale despre evoluţia sistemelor planetare.

Existenţa acestei lumi extreme obligă cercetătorii să regândească teoriile despre atmosferele planetare şi limitele supravieţuirii acestora.

TOI-561 b nu este doar o curiozitate cosmică, ci un exemplu clar că universul este mai complex şi mai surprinzător decât pot explica pe deplin modelele actuale.