Suma ENORMĂ pe care a câştigat-o Simona Halep la Roland Garros

Postat la 06 iunie 2018 46456 afişări

Simona Halep a câştigat 380.000 de euro pentru că s-a calificat în sferturile de finală de la Roland Garros, urmând să primească 560.000 de euro pentru participarea în semi-finală.

Suma ENORMĂ pe care a câştigat-o Simona Halep la Roland Garros

În cazul în care va reuşi să treacă de semi-finale şi să se califice în finală, are garantat un cec de 1,12 milioane de euro. Câştigătorul turneului de Grand Slam va lua acasă 2,2 milioane de euro, sumă mai mare cu aproape 5% faţă de anul trecut. 

Metoda inedită de a-ţi ascunde identitatea. Cum a venit o femeie să-şi ridice marele premiu câştigat la loto de frică să nu afle lumea cine este

Povestea românului milionar în dolari la 19 ani, care te lasă fără cuvinte: La 11 ani, avea deja primul job plătit, iar acum numără printre clienţii săi pe Selena Gomez şi Justin Bieber

 

Simona Halep a înfruntat-o miercuri, în sferturile de finală de la Roland Garros, pe Angelique Kerber. Liderul mondial a fost trimis să joace pe Suzanne Lenglen, a doua cea mai importantă arenă a complexului, în timp ce scena cea mare le va aparţine lui Garbine Muguruza şi Maria Şarapova.

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.