Sub media UE şi la jumătate faţă de ţările din Vest

Autor: Florentina Niţu Postat la 20 iunie 2024 17 afişări

Pe fermieri îi interesează mai mulţi indicatori de business atunci când îşi fac planurile pentru anul agricol, pentru a-şi gestiona bine afacerile, iar unul dintre cei mai importanţi este productivitatea culturilor sau randamentul la hectar, adică cantitatea obţinută pe acea suprafaţă. Cum este ea?

Pe fermieri îi interesează mai mulţi indicatori de business atunci când îşi fac planurile pentru anul agricol, pentru a-şi gestiona bine afacerile, iar unul dintre cei mai importanţi este productivitatea culturilor sau randamentul la hectar, adică cantitatea obţinută pe acea suprafaţă. Cum este ea?

În anul agricol 2023, România a realizat o producţie totală de cereale şi seminţe oleaginoase de circa 25 de milioane de tone, în uşoară creştere faţă de anul precedent, arată datele statistice naţionale. De altfel, nici productivitatea n-a fost mult schimbată faţă de anul anterior.

La grâu, România a avut anul trecut o recoltă de 9,6 milioane de tone, mai mare cu aproximativ un milion de tone faţă de anul 2022, dar productivitatea la hectar a fost de 4,4-4,6 tone, similară. La porumb, cultura emblemă a României, care acoperă cea mai mare suprafaţă, producţia obţinută anul trecut a fost de 8,5 milioane de tone, în creştere cu jumătate de milion de tonă faţă de anul anterior, iar randamentul a rămas sub 4 tone/hectar.

Spre comparaţie, România are o producţie medie la hectar mai mică cu 50-60% decât a Franţei sau a Germaniei, ţări care, de altfel, au şi o producţie totală mai mare decât a României, potrivit calculelor ZF pe baza datelor Eurostat. La porumb, cea mai mare productivitate, în 2023, a avut-o Italia, de peste 10 tone/hectar, în timp ce România a rămas sub 5 tone/hectar, la mai puţin de jumătate, fapt ce a reflectat lipsa precipitaţiilor şi a irigaţiilor.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.