Câinii câştigă dintr-o singură privire simpatia oamenilor: savanţii niponi au descoperit că organismele acestor patrupede şi ale proprietarilor lor secretă cantităţi mari de ocitocină atunci când se privesc în ochi, afirmă The Guardian. Acest hormon este implicat şi în alte reacţii, întărind de exemplu legătura dintre mamă şi bebeluş atunci când cei doi se privesc.

Ocitocina pare să fie un hormon înzestrat cu toate binefacerile din lume, fiind denumită în trecut "molecula iubirii" şi "substanţa moralei".

Potrivit noului studiu, publicat în revista Science, câinii au aprofundat acest mecanism biologic, care întăreşte legătura milenară dintre aceste animale şi oameni. Takefumi Kikusui, cercetător la Universitatea Azabo, a explicat: "Acesta este probabil motivul pentru care relaţia om-câine pare să funcţioneze atât de bine".

Astfel, potrivit savanţilor niponi, câinele s-ar fi domesticit el însuşi. Generaţie după generaţie, lupii s-au apropiat tot mai mult de om pentru a profita de prezenţa acestuia şi pentru a se hrăni cu resturile de alimente ale acestuia. Oamenii au ajuns la rândul lor să vadă în cele din urmă în aceste animale un fel de aliat natural şi au început să îi crească special pentru vânătoare şi pentru paza cirezilor lor. Apoi, relaţia lor s-a dezvoltat şi mai mult, până când câinele a ajuns un însoţitor al omului.

Pentru a înţelege mai bine relaţia om - câine, cercetătorii coordonaţi de Takefumi Kikusui au observat mai întâi, timp de o jumătate de oră, mai mulţi câini care se jucau cu stăpânii lor. Testele de urină au demonstrat că nivelurile de ocitocină creşteau la persoanele care îşi priveau animalele de companie în ochi şi că acelaşi hormon creştea - cantitativ - şi în cazul câinilor.

Savanţii au demonstrat apoi că acelaşi hormon îi determina pe câini să îşi privească stăpânii timp mai îndelungat, prin pulverizarea unei soluţii saline (placebo) pe nasul anumitor animale şi de ocitocină pe nasul altora.

Autorii unui articol apărut în Daily Mail au subliniat faptul că acest mecanism nu este reprodus între om şi lup, ceea ce sugerează faptul că schimbările care l-au diferenţiat pe câine de canidele sălbatice s-a produs într-un stadiu foarte timpuriu al procesului de domesticire.

Miho Nagasawa, coordonatorul studiului nipon, a declarat: "Chiar dacă oamenii şi câinii se află pe ramuri diferite ale arborelui evoluţiei, ei au dobândit probabil, într-o manieră independentă, o toleranţă reciprocă datorită unor modificări apărute la nivelul sistemului neurologic care coordonează filiaţia".

Într-un articol anexă publicat tot în revista Science, Evan MacLean şi Brian Hare, cercetători la Duce Canine Cognition Center din Carolina de Nord, afirmă că această descoperire ar putea permite obţinerea unor indicii despre felul în care câinii au reuşit să îşi facă loc în istoria omenirii şi să ne arate că relaţia lor cu oamenii poate fi benefică pentru cei din urmă.

"Beneficiile aduse de câinii utilitari care ajută persoanele autiste sau pe cele diagnosticate cu stres posttraumatic ar putea să fi apărut, în parte, graţie acestor căi de comunicare socială", au spus cercetătorii americani.