Aproape 135 de miliarde de lei afaceri, peste 426.000 de angajaţi în circa 90.000 de companii, 7% contribuţie în PIB, salariu minim de circa 3.700 de lei, peste 100 de mari magazine ale reţelelor de bricolaj.

Sunt numerele care definesc, pe scurt, industria care stă la baza caselor în care locuim, a birourilor în care lucrăm, a magazinelor din care ne facem cumpărăturile, a drumurilor pe care circulăm.

Când hotelurile, restaurantele, aeroporturile, şcolile se închideau, şantierele mergeau mai departe. Au dus la bun-sfârşit proiecte care erau demarate, au început investiţii noi, până când au ajuns într-un punct în care s-au lovit de piedici multiple: scumpiri din toate direcţiile, reticenţă din partea dezvoltatorilor, forţă de muncă în scădere, eliminarea facilităţilor fiscale.

Cum însă pe poarta şantierelor nu se poate pune lacăt, cumva s-au găsit tot timpul soluţii, iar astăzi mai sunt încă investitori străini care văd în România o oportunitate pentru dezvoltarea lor. Aşa apar pe harta investiţiilor fabrici noi de materiale de construcţii, ansambluri rezi­denţiale, şi mai presus de toate, proiecte de infrastructură. Cele pe care le aşteaptă toată lumea – cetăţeni, companii – de ani de zile.

Acum, banii există, contractele sunt semnate. Mai e nevoie doar de oameni pe şantiere şi de continuitate. Pentru că industria construcţiilor asta face: dă continuitate, pe verticală sau pe orizontală, vieţilor noastre.