Ştiai că papanaşii, unul dintre cele mai iubite preparate româneşti, se află în top 100 cele mai bune deserturi din lume?
Când spui papanaşi, te gândeşti inevitabil la o zi de iarnă petrecută pe pârtie şi la masa aceea copioasă pe care o mănânci în cabana de la baza pârtiei, de unde nu lipsesc aproape niciodată papanaşii. Dar ştiai că acest preparat românesc se află în top 100 cele mai bune deserturi din lume, alături de gelato-ul italian cu fistic, tiramisu şi multe alte bunătăţi de pe glob?
Un top realizat de TasteAtlas, o platformă internaţională dedicată gastronomiei tradiţionale din întreaga lume - cunoscută mai ales pentru hărţile sale culinare, clasamentele de mâncăruri şi promovarea bucătăriilor locale -, clasează papanaşii pe locul 33 în topul care reuneşte cele mai bune o sută de deserturi din lume.
Pe primele trei poziţii ale topului se situează Antakya künefesi (desert tradiţional turcesc din aluat mărunţit, umplut cu brânză nesărată, copt şi însiropat), clotted cream ice cream (îngheţată cremoasă obţinută din smântână groasă, specifică Angliei) şi gelato italian cu fistic.
Papanaşii depăşesc în top vestita crème brûlée din Franţa, care ocupă locul 41 în top, cheesecake-ul polonez, aflat pe poziţia 42 şi chiar gofrele belgiene, care sunt clasate pe locul 43.

Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













