Stelian Ion: Rotativa năşită de Iohannis ajută ca PSD şi PNL să aibă acces pe rând la resurse

Autor: Cosmin Pirv Postat la 22 noiembrie 2021 27 afişări

Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion susţine că preşedintele Klaus Iohannis a ajuns „unde dorea şi unde se simte cel mai bine: alături de PSD”. El spune că rotativa „năşită” de Iohannis va ajuta PSD şi PNL să aibă acces la resurse.

Stelian Ion: Rotativa năşită de Iohannis ajută ca PSD şi PNL să aibă acces pe rând la resurse

„Preşedintele Iohannis a ajuns unde dorea şi unde se simte cel mai bine: alături de PSD. Tot ce a făcut Iohannis în ultimele luni a fost să împingă PSD la guvernare şi pentru asta i-a creat toate condiţiile: s-a asigurat că are un premier obedient, a scos USR din Guvern, a descompus PNL”, a scris luni pe Facebook Stelian Ion.

Acesta crede că preşedintele va alege şi ministrul Justiţiei.

„<Rotativa> năşită de preşedintele Iohannis ajută la un singur lucru, ca PSD şi PNL să aibă acces, pe rând, la resurse, să-şi împartă banii publici frăţeşte. Nu mă îndoiesc că preşedintele va alege şi titularul de la Justiţie, are nevoie de o persoană care să-i pună în practică directivele fără să crâcnească”, a adăugat Stelian Ion.

Conform acestuia, cu ajutorul lui Iohannis, PSD va avea funcţii de conducere nu doar în Guvern, ci şi în Parlament.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
stelian ion,
klaus iohannis,
psd

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.