Statele Unite aprobă o vânzare de arme de 825 de milioane de dolari către Ucraina

Autor: Radu Mocanu Postat la 29 august 2025 17 afişări

Administraţia Trump a autorizat o vânzare de rachete cu rază extinsă şi sisteme de ghidaj în valoare de 825 de milioane de dolari pentru Ucraina, notează AP News.

Departamentul de Stat al SUA a anunţat joi că a informat Congresul despre aprobarea unei vânzări de 3.350 de rachete cu muniţie de atac cu rază extinsă (ERAM), 3.350 de unităţi GPS, componente, piese de schimb şi suport tehnic pentru Ucraina. În pachet este inclusă şi instrucţia pentru necesară pentru operarea sistemelor.

Costurile achizitiei vor fi suportate de aliaţi NATO, precum Danemarca, Ţările de Jos şi Norvegia, dar şi prin finanţarea militară externă americană.

„Această vânzare va sprijini obiectivele de politică externă şi securitate naţională ale Statelor Unite prin îmbunătăţirea securităţii unei ţări partenere care reprezintă o forţă pentru stabilitatea politică şi progres economic în Europa”, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat.

Decizia vine în contextul intensificării atacurilor ruseşti asupra Ucrainei, la scurt timp după întâlnirea dintre preşedintele Donald Trump şi Vladimir Putin în Alaska.

În decursul nopţii de miercuri spre joi, Rusia a atacat Ucraina cu aproximativ 600 de drone, ucigând peste 24 de persoane şi rănind peste 62, informează The Kyiv Independent.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ucraina,
armament,
sua

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.