Start-up-ul românesc de biotech The Cat Health Company a atras o nouă finanţare, de 1,2 mil. dolari, pentru a dezvolta terapii care prelungesc viaţa pisicilor

Autor: Ioana Niţă Postat la 02 octombrie 2025 70 afişări

Start-up-ul de biotehnologie The Cat Health Company (TCHC), care dezvoltă terapii pentru creşterea longevităţii felinelor, a obţinut o nouă rundă de finanţare în valoare de 1,2 milioane de dolari. Runda vine la aproximativ un an după ce compania a atras o primă finanţare pre-seed de 500.000 de euro, condusă de fondul de investiţii Early Game Ventures.

Start-up-ul românesc de biotech The Cat Health Company a atras o nouă finanţare, de 1,2 mil. dolari, pentru a dezvolta terapii care prelungesc viaţa pisicilor

Start-up-ul de biotehnologie The Cat Health Company (TCHC), care dezvoltă terapii pentru creşterea longevităţii felinelor, a obţinut o nouă rundă de finanţare în valoare de 1,2 milioane de dolari. Runda vine la aproximativ un an după ce compania a atras o primă finanţare pre-seed de 500.000 de euro, condusă de fondul de investiţii Early Game Ventures.

Noua rundă, de tip SAFE (Simple Agreement for Future Equity), a fost susţinută de investitori specializaţi în domeniul longevităţii, precum fondul Active Aging & Longevity Fund II al Portfolia, 100 Plus Capital al Soniei Arrison şi Alex Zhavoronkov, fondatorul unicornului farmaceutic Insilico Medicine. Early Game Ventures, primul investitor al start-up-ului, a participat de asemenea la rundă.

Finanţarea a fost atrasă pe fondul unor rezultate intermediare încurajatoare din studiile clinice ale companiei, care au validat abordarea şi portofoliul de terapii.

„Aceasta este mai mult decât o simplă investiţie; este un vot de încredere în misiunea noastră de a aduce soluţii reale de longevitate pentru domeniul veterinar”, a declarat Alex Vodă, CEO al The Cat Health Company. Alex Băciţa, COO, a adăugat: „Cu această finanţare, vom accelera cercetarea clinică, vom dezvolta noi terapii şi, de asemenea, ne vom extinde echipa pentru a ne asigura că putem veni pe piaţă cât mai repede cu aceste terapii care prelungesc viaţa pisicilor.

Fondat în 2021 de Alex Vodă şi Alex Băciţa, start-up-ul a creat o platformă computaţională care prezice eficacitatea unor terapii pentru bolile care apar la pisici odată cu îmbătrânirea. Anul trecut, compania anunţa că testează şapte terapii diferite, cu aşteptarea ca trei sau patru dintre ele să ajungă în stadiul final al procesului de aprobare.

Modelul de business al companiei vizează patentarea moleculelor şi terapiilor dezvoltate, care ulterior pot fi licenţiate către companii farmaceutice mari pentru distribuţia în masă. „Practic, ce urmărim este o extensie de viaţă semnificativă şi un patent asupra moleculelor respective sau terapiilor respective, care după poate fi licenţiat companiilor farmaceutice mai mari ce se pot ocupa de distribuţie în masă, având deja infrastructura necesară şi permiţându-ne nouă să continuăm să facem ce ştim cel mai bine: cercetare şi dezvoltare în direcţia de noi terapii, de noi patente", explica anul trecut Alex Băciţa în cadrul emisiunii ZF IT Generation.

Compania colaborează cu clinici veterinare şi laboratoare din România şi din străinătate, inclusiv SUA, pentru a derula testele clinice. Principalele pieţe vizate sunt cele din America de Nord şi Europa.

Pe baza noilor date clinice, care urmează să fie publicate în curând, The Cat Health Company ţinteşte obţinerea aprobărilor din partea autorităţilor de reglementare începând cu anul 2026.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.