Starbucks şi-a bugetat anul acesta investiţii de 3-4 milioane de euro în România şi vrea să deschidă între 10 şi 20 de noi cafenele

Autor: Ioana Matei Postat la 23 ianuarie 2017 392 afişări

Starbucks şi-a bugetat anul acesta investiţii de 3-4 milioane de euro în România şi vrea să deschidă între 10 şi 20 de noi cafenele

Lanţul american de cafenele Starbucks, deţinut pe piaţa locală de compania poloneză AmRest, şi-a bugetat pentru următorii doi ani investiţii anuale de 3-4 milioane de euro în România. 

Potrivit lui Mateusz Sielecki, managing director Starbucks Romania & Bulgaria, compania se va extinde  începând cu anul acesta cu între 10 şi 20 de unităţi pe piaţa locală. Investiţia medie într-o cafenea Starbucks se plasează între 350.000 şi 450.000 de euro.

În contextul extinderii, Starbucks îşi  va dubla şi numărul de angajaţi, angajând circa 500 de persoane în intervalul menţionat. Compania va continua expansiunea în Bucureşti dar va intra anul acesta şi în două oraşe noi, despre care reprezentanţii companiei nu au dorit încă să ofere detalii. Până în prezent, cafenele Starbucks există şi în Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Ploieşti, Iaşi. 

Anul trecut, Starbucks a ajuns la 28 de unităţi pe piaţa locală. Potrivit managing directorului Starbucks, piaţa locală de cafea este estimată la 500 de milioane de euro, din care 1/4-1/5 este felia adusă de lanţurile de cafenele.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.