Sorin Blejnar, audiat la DNA în dosarul în care sunt cercetaţi şi soţii Nemeş

Postat la 26 mai 2014 26 afişări

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar s-a prezentat, luni, la DNA, pentru a fi audiat în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro şi pentru a fi anunţat că faptele de care este acuzat au fost schimbate, în baza prevederilor din noul Cod penal.

Sorin Blejnar, audiat la DNA în dosarul în care sunt cercetaţi şi soţii Nemeş

 Sorin Blejnar a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în jurul orei 14.00 şi nu a dorit să facă declaraţii privind prezenţa sa în faţa procurorilor.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că procurorii îi vor aduce la cunoştinţă lui Sorin Blejnar o schimbare de încadrare juridică, respectiv că fapta pentru care a fost acuzat va fi reîncadrată în baza prevederilor din noul Cod penal.

Sorin Blejnar este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie în dosarul de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, alături de fostul său şef de cabinet, Codruţ Marta, fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor Viorel Comăniţă, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa Dan Secăreanu, de soţii Radu şi Diana Nemeş şi de mai mulţi administratori de firme.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/sorin-blejnar-audiat-la-dna-in-dosarul-in-care-sunt-cercetati-si-sotii-nemes-12651956
12651956
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.