Soluţie „de criză”: sala online

Autor: Andra Stroe Postat la 24 martie 2020 747 afişări

Dacă nu o găseşti la sală, printre cliente, o poţi găsi pe canalul de YouTube, unde are aproape 14.000 de urmăritori, iar clipurile sale strâng chiar şi sute de mii de vizualizări. Cori Grămescu este antrenor de lifestyle şi nutriţie, iar în urmă cu un deceniu a decis să îşi transforme pasiunea în business.

„Am trăit în Craiova până la 16 ani, când am decis să mă mut la Bucureşti pentru a-mi continua cursurile la colegiul Mihai Viteazu, unde era o clasă specială de matematică. Am absolvit Relaţii Economice Internaţionale, am făcut un MBA de la Maastricht School of Management şi îmi place să spun despre mine că sunt dintotdeauna antreprenor în wellness. Sunt pasionată de gătit, călătorii şi enduro, pictez şi citesc, dar cea mai mare pasiune a mea rămâne activitatea de antreprenor”, se autodescrie Cori Grămescu. Ea a înfiinţat studioul de sport LadyFit în 2009, când a cumpărat acţiunile unui fost asociat, cu care începuse în 2005 un studio mic de aerobic. A dezvoltat apoi afacerea printr-o investiţie de 30.000 de euro, din surse personale – economii şi împrumuturi de la prieteni şi familie – iar prima sală a fost deschisă în zona Unirii din Capitală. „În anul 2009, când am decis să deschid LadyFit, aveam deja o experienţă de cinci ani ca partener într-o mică companie cu activităţi conexe fitnessului. Îmi doream să construiesc un ecosistem aliniat valorilor şi viziunii mele, prin care să dezvolt conceptele de antrenament la care visam”, povesteşte ea.

Deşi spune că nu a fost niciodată o sportivă de performanţă, ceea ce a împins-o spre acest domeniu, sportul pentru amatori, a fost propria sa nevoie de echilibru: „Cu alte cuvinte, îmi doream să construiesc un loc în care femeile să înveţe să facă sport chiar dacă nu sunt sportive şi nu le place în mod deosebit această activitate. Aşa am fost şi eu la început, când am creat LadyFit. În mod paradoxal, deşi am fost 15 ani instructor de group fitness, nu am simţit niciodată că sunt cu adevărat o fire natural atletică. Această înţelegere a tensiunilor clientelor noastre m-a ajutat să dezvolt conceptul de antrenamente de la LadyFit”.

În prezent, echipa LadyFit are şase angajaţi permanenţi, 12 instructori şi şase prestatori de servicii conexe,  subcontractori cu care compania lucrează în mod constant. La nivel de grup, businessul a înregistrat, în 2019, o cifră de afaceri de aproape 400.000 de euro, cu o rată medie de profit de 26%. Tot anul trecut, la un deceniu de la înfiinţarea primei săli, antreprenoarea a deschis al doilea club LadyFit, situat în zona Aurel Vlaicu, pe şoseaua Pipera, cu o investiţie de 35.000 de euro pentru spaţiu, la care s-au adăugat alţi 15.000 de euro la bugetul de marketing. Ambele studiouri au 240 de metri pătraţi şi au câte două săli pentru antrenamente – una de 100 de metri pătraţi şi a doua de 70 de metri pătraţi. Anual, costurile de întreţinere, care sunt direcţionate în special către menţinerea sistemului de climatizare, ajung undeva la maximum 1.000 de euro. „Este un model de business în care bugetul alocat pentru mentenanţă nu reprezintă un cost semnificativ”, notează antreprenoarea.

În medie, numărul lunar de cliente se ridică la 600 la clubul din Unirii şi 350 la cel din Aurel Vlaicu. „Clientele noastre au de obicei peste 30 de ani, lucrează în companii antreprenoriale sau în multinaţionale şi au preponderent venituri medii”, spune Cori Grămescu. Potrivit ei, acestea vin la sală în special pentru că doresc să fie mai active, mai sănătoase şi ca să slăbească. „Ne aleg pe noi pentru modul în care e conceput orarul sălii – antrenamentele sunt foarte diverse, cu un sistem de lucru în care instructorii corectează în sală clientele. Lunile de vârf ale activităţii noastre sunt martie-iunie şi secundar septembrie-noiembrie.” Abonamentele la cele două unităţi LadyFit se încadrează între 150 şi 250 de lei pe lună, în funcţie de numărul de şedinţe pentru care se optează, cel mai bine vândut pachet fiind cel de 150 de lei, care include opt şedinţe de antrenament pe lună. „Toate abonamentele de la noi de la sală includ consiliere gratuită în privinţa alegerii programelor de antrenament. Acest lucru înseamnă o schemă personalizată de antrenamente”, explică fondatoarea businessului.

Deşi în urmă cu o lună ţinta companiei pentru acest an era atingerea unei cifre de afaceri de peste 600.000 de euro, prin lansarea la nivel internaţional a unei platforme online de diete personalizate şi exerciţii pentru acasă, cele două săli având, de asemenea, o creştere medie de 15% pe an, acum, odată cu izbucnirea epidemiei de COVID-19, antreprenoarea spune că a închis ambele săli începând cu 12 martie, find, potrivit ei, primul lanţ de săli din Bucureşti care a luat această măsură. „Cred că în momente ca acesta siguranţa tuturor este mai valoroasă ca orice interes comercial. Sigur că e o presiune uriaşă, însă mă bucur că şi alte cluburi ne-au urmat exemplul şi au pus siguranţa pe primul loc. Îmi este greu în acest moment să estimez cât va dura această criză şi care va fi impactul economic în activitatea companiilor.”

Care a fost însă soluţia pe care a găsit-o pentru clientele care nu mai pot veni la sală? „Pivotăm online cu streaming de antrenamente gândite special pentru acasă, doar cu greutatea corpului, pe le transmitem deja din săptămâna 16-20 martie, pe site-ul sălii”, spune Cori Grămescu.

Unul dintre obiectivele sale pe termen scurt este finalizarea, în luna aprilie, a unei platforme de diete personalizate, unde fiecare client primeşte un meniu alimentar complet personalizat, generat prin softul de dietă nutriţională pe care echipa businessului l-a dezvoltat. „Platforma face meniu personalizat doar cu ingredientele pe care clienţii noştri le consumă cu plăcere şi putem genera orice tip de plan alimentar – de la cele vegane, până la cele fără gluten sau lactate. Acest nou concept este destinat pieţei internaţionale, fiind noul nostru proiect de dezvoltare strategică. Platforma este în prezent finanţată integral din surse proprii şi ne pregătim să ridicăm o rundă de finanţare la finalul anului 2020.” Cât despre deschiderea de noi unităţi, antreprenoarea spune că nu are în plan să deschidă alte studiouri fizice LadyFit pentru că planul de dezvoltare înseamnă o extindere online a conceptului de antrenamente de la sală, prin integrarea acestora cu platforma de diete personalizate la care deja lucrează. „Înainte să izbucnească epidemia de coronavirus ne pregăteam ca în mai să lansăm şi pe plan internaţional această platformă, dar momentan aşteptăm să avem o imagine mai clară asupra evoluţiei economice a situaţiei noastre.”

În ceea ce priveşte competiţia, Cori Grămescu spune că businessul său nu este afectat decât marginal de ceilalţi jucători, „pentru că ne adresăm unei nişe de public, respectiv femei care doresc să facă doar antrenamente de grup, fără aparate de fitness”. La capitolul „Cât sport fac românii”, ea spune că „facem sport foarte puţin şi în continuare suntem cu mult sub media europeană de 37%. În Bucureşti lucrurile stau mai bine, publicul este mai bine educat în acest sens şi oamenii fac mai mult sport, în special ca să se relaxeze sau ca să slăbească.” Zona de nutriţie organizată de specialişti creşte şi ea susţinut, adaugă antreprenoarea, „şi faptul că avem acces la personal bine instruit, care nu are un cost foarte mare, ca în occident, ne face să fim competitivi pe pieţele internaţionale.”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.