Societatea Feroviară de Turism a intrat în insolvenţă

Postat la 30 ianuarie 2013 15 afişări

Instanţa a admis luni intrarea în insolvenţă a Societăţii Feroviare de Turism SFT-CFR, care intră în reorganizare judiciară după ce a acumulat datorii de peste 7 milioane de lei şi are de recuperat creanţe litigioase de 10 milioane de lei, a anunţat Ministerul Transporturilor.

"Reorganizarea are ca obiective principale stingerea datoriilor existente printr-o valorificare mai eficientă a activelor existente, valorificarea prin vânzare a unora dintre activele care nu concură la realizarea veniturilor societăţii în prezent, reluarea exploatării materialului rulant de epocă. După închiderea procedurii de insolvenţă, urmează să fie analizate posibilităţile de privatizare a societăţii", se mai arată în comunicatul Ministerului Transporturilor.

Pe 28 ianuarie instanţa a admis cererea introdusă de către SFT, numind administrator judiciar, la solicitarea debitorului, consorţiul General Grup Expert SPRL&Câmpeanu, Dezsi, Gheorghe SPRL.

Societatea se ocupă cu închirierea de active feroviare (clădiri, terminale, terenuri, linii de cale ferată), operează trenurile de epocă (trenul regal, trenul Moldoviţa) şi unităţile de cazare din portofoliu, şi închiriază o serie de terenuri de tenis, fotbal şi baschet, dar şi bărci.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Societatea Feroviară,
Turism,
insolvenţă
/actualitate/societatea-feroviara-de-turism-a-intrat-in-insolventa-10533153
10533153
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.