Smart Love. Ţară, ţară vrem copii! O mişcare adusă de Testul Barza

Postat la 21 iulie 2021 604 afişări

Mamă şi antreprenor în România. Ce învăţături din viaţa de părinte poţi aduce în business Viaţa de părinte nu o exclude pe cea de antreprenor, ba mai mult decât atât, poate aduce o viziune nouă când vine vorba despre gestionarea unei afaceri. Care sunt învăţăturile din familie aduse în business de Ioana Robu, general manager Self Care Medical?

Smart Love. Ţară, ţară vrem copii! O mişcare adusă de Testul Barza

„Fetiţa mea mi-a adus şi a descoperit resurse despre care nici nu ştiam că sunt acolo. Nu ştii câtă energie poţi să ai, câtă creativitate şi câtă determinare. Printre altele, aceasta experienţa m-a învăţat să negociez. Te-ai gândi că te pricepi la asta, dar se pare că nu ştii până nu începi să negociezi cu un copil.” descrie Ioana Robu, general manager Self Care Medical, câteva dintre învăţăturile antreprenoriale deprinse din viaţa de mamă.

Ioana Robu conduce Self Care Medical, companie care detine Testul Barza – primul test de sarcina din Romania si testele Veneris – gama unica de teste rapide pentru infectii intime. Iar după ce a devenit ea însăşi mamă, a descoperit noi căi de a conduce afacerea şi mai eficient.

„Echipa noastră e formată în mare parte din femei. Cred că trei sferturi suntem femei, care au de la 1 până la 5 copii. Am o colegă care are 5 copii. Odată cu copiii înţelegi că familia are prioritate, orice s-ar întâmpla. Asta nu înseamnă că locul de muncă, business-ul au de suferit. Oamenii sunt mult mai dedicaţi şi mai implicaţi atunci când ştiu că au această flexibilitate şi această înţelegere.”

De peste trei decenii, România are un spor natural negativ, mortalitatea depăşeşte natalitatea. 2020 a fost anul în care s-au născut cei mai puţini copii din ultimii 100 de ani, sub 180.000. Dacă trendul continuă, România ar putea ajunge la 16 milioane de locuitori în 2050. Creşterea integrării femeilor în piaţa muncii, în condiţiile în care doar 56% dintre femeile din România muncesc, ar putea fi una dintre soluţiile creşterii natalităţii, inclusă într-o cercetare a băncii austriace Erste. Contextul pandemic ar putea aduce şi acesta o inversare a tendinţelor demografice: primele date par să arate există o creştere a natalităţii în anumite ţări – printre care şi România – în luna martie 2021, de pildă, s-a înregistrat naşterea a 13.606 copii, cu 1.790 mai mulţi copii decât în luna februarie 2021, potrivit INS.

Romulus Oprica, sociolog şi managing partner al firmei BrandBerry, observa, într-un interviu anterior acordat Business MAGAZIN, că în mod istoric, după perioadele de criză au urmat creşteri ale natalităţii. Acestea au fost generate însă de creşterile economice de după aceste crize.

În presa internaţională se vorbeşte totuşi despre un posibil boom (Baby Boom) al numărului de copii ce se vor naşte după pandemie şi există chiar şi un termen atribuit în social media acestei generaţii - „coronials”. Într-un scenariu în care totuşi natalitatea ar fi impulsionată de această perioadă de izolare, sociologul vede o posibilă creştere cu 5% a numărului anual de copii: „Şi Gripa Spaniolă a venit tot după o perioadă de Război Mondial, o perioadă de boom economic, e relativ greu de făcut predicţii - ne putem uita la fenomene similare, iar cel mai apropiat fenomen este fenomenul uraganelor. Dacă ne uităm la cum a crescut natalitatea în Statele Unite după uragane putem spune că ne putem aştepta la un procent de creştere de 5%”.

El subliniază că e greu de prezis ce se va întâmpla în contextul atipic al pandemiei.

Smart Radio şi Testul Barza au iniţiat campania “Smart Love. Ţară, ţară, vrem copii!” -  pentru viitor, pentru vieţi împlinite, fericite şi pline de dragoste.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
copii,
test

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.