Situaţie dramatică la Oltchim: din 3.300 de angajaţi ar putea să mai rămână doar 300 să stea de pază

Autor: Adrian Cojocar Postat la 01 aprilie 2013 17 afişări

Mihail Tălpăşanu, directorul general al combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, spune că, deşi în ultima perioadă s-a reuşit creşterea gradului de acoperire a producţiei prin forţe proprii de la 10% la 23% din capacitate, situaţia combinatului este în continuare critică, în lipsa unei finanţări rapide riscându-se blocarea în totalitate a activităţii Oltchim.

Situaţie dramatică la Oltchim: din 3.300 de angajaţi ar putea să mai rămână doar 300 să stea de pază

„Comisia Europeană a fost foarte clară declarând că Oltchim a beneficiat de ajutor de stat şi din această cauză guvernul nu are pârghii să ajute Oltchim. În privinţa discuţiilor cu CEC, Banca Transilvania şi BCR se pare că nu s-a ajuns la nicio înţelegere. Dacă nu se face rapid o infuzie în scurt timp ne vom bloca total activitatea pentru că pierderea Oltchim ajunge în momentul de faţă la 3-4 milioane de euro pe lună şi pe lângă cei 1.000 de oameni de care se discută acum că trebuie să plece din combinat vor mai pleca alţi 2.000 de angajaţi şi vor rămâne 300 să asigure paza“, spune Tălpăşanu. El consideră că o ultimă şansă este ca unii traderi să finanţeze Oltchim pentru a salva combinatul, astăzi urmând să aibă loc o întâlnire a traderilor la Ministerul Eco­nomiei care va fi crucială pentru Oltchim. Mihail Tălpăşanu mai spune că este nevoie de o injecţie rapidă de cel puţin zece milioane de euro pentru a duce gradul de încărcare a producţiei de la 23% la 50%, moment în care Oltchim şi-ar echilibra veniturile şi cheltuielile şi nu ar mai produce pierderi. Premierul României Victor Ponta a declarat vineri că sunt necesare disponibilizări la Oltchim după ce Comisia Europeană a emis un aviz negativ pentru ajutorul de stat al Oltchim.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
oltchim,
Mihail Tălpăşanu,
proteste,
angajaţi
/actualitate/situatie-dramatica-la-oltchim-din-3-300-de-angajati-ar-putea-sa-mai-ramana-doar-300-sa-stea-de-paza-10703326
10703326
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.