De la o simplă platformă de entertainment şi socializare, la un job real. Cum se transformă tinerii în creatori de conţinut şi câţi bani fac din TikTok? „Un video se plăteşte cu până la 600 de euro şi am undeva la 3-4 campanii plătite pe lună”
TikTok a intrat în viaţa ta ca o aplicaţie de entertainment. Un loc pentru trenduri, muzică, glume şi momente rapide de relaxare. Astăzi, pentru tot mai mulţi tineri, a devenit însă mai mult decât atât: o sursă reală de venit şi, în unele cazuri, chiar o carieră.
Generaţia Z schimbă modul în care arată munca. Nu mai vorbim doar despre joburi clasice, program fix şi birou. Vorbim despre creativitate, expunere online, comunităţi digitale şi branduri dispuse să plătească pentru atenţia publicului. Mulţi tineri din Gen Z fac astfel trecerea de la simpli utilizatori la creatori de conţinut şi ajung să-şi câştige banii din campanii plătite şi colaborări cu diverse branduri.
Inga, o tânără în vârstă de 21 de ani, studentă la The Entrepreneurship Academy, a făcut deja primii paşi către acest univers. Ea a început cu promovarea produselor pentru părul creţ, de la diferite branduri, iar acum are 3–4 campanii pe lună şi o comunitate de 24.000 de urmăritori pe TikTok, respectiv 3.000 pe Instagram.
„De obicei, se plăteşte per video şi sunt campanii care au un singur video. Un video pe social media se plăteşte, în medie, cu 200–600 de euro. Până acum, brandurile au venit către mine. Am o colaborare cu Lola Cosmetics de şase luni, pe care tocmai am reînnoit-o.
Pe lună, am în jur de 3–4 filmări sponsorizate. Mă sperie puţin evoluţia AI şi faptul că încep să apară influenceri AI. Dacă brandurile vor începe să înlocuiască creatorii de conţinut cu AI, e foarte greu să mai supravieţuieşti în industria asta”, spune ea.
Citiţi continuarea pe www.zf.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













