Silaghi: Am citit la DNA înştiinţarea de urmărire penală, nu am văzut probele

Postat la 12 septembrie 2013 37 afişări

Ovidiu Silaghi a declarat joi, la ieşirea de la DNA, că a citit înştiinţarea de urmărire penală din dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă, dar deocamdată nu a văzut probele, precizând că este membru al PE din 5 septembrie, dar vine la DNA pentru că vrea să clarifice problema.

Silaghi: Am citit la DNA înştiinţarea de urmărire penală, nu am văzut probele

 Întrebat dacă procurorii menţin acuzaţia că a primit 200.000 de euro de la Nelu Iordache pentru a interveni la persoane cu funcţii de decizie din CNADNR în sprijinul unui contract al firmei omului de afaceri, fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi a spus că acuzaţia este nefondată, pentru că este absurd să primeşte bani ca să rezreziliezi un contract care deja era reziliat.

Întrebat dacă a discutat cu procurorii despre o eventuală imunitate de care ar beneficia, Silaghi a răspuns: "Sunt membru al Parlamentului European din 5 septembrie, dar drept dovada, sunt aici cu dumneavoastră şi dau declaraţii".

Fostul ministru al Transporturilor a precizat că a venit la DNA pentru că doreşte să clarifice problema, pentru a termina "cât mai repede această poveste".

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/silaghi-am-citit-la-dna-instiintarea-de-urmarire-penala-nu-am-vazut-probele-11319574
11319574
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.