Şerban Huidu: Nu sunt cuvinte care să descrie dezastrul sufletesc pe care l-am produs

Postat la 24 octombrie 2011 26 afişări

Şerban Huidu spune, într-un mesaj postat pe blogul personal, că emisiunea "Cronica Cârcotaşilor" trebuie să continue fără el în rolul de prezentator, precizând că nu va mai apărea în prim plan în cadrul programului, "din respect pentru victimele cumplitului accident".

"Am trăit un ultimul an încercări ale vieţii pe care nu le doresc nimănui. Mă doare sufletul… Am creat în ultimii ani un fenomen numit Cronica Cârcotaşilor de care sunt mândru şi care trebuie să continue fără mine în rolul de prezentator! Vreau să îmi asigur însă colegii că îi voi ajuta cu tot ce am învăţat în aceşti 17 ani!", spune Şerban Huidu în mesajul său.

El precizează că nu va mai apărea "în prim plan" în emisiunea "Cronica Cârcotaşilor", din "respect pentru victimele cumplitului accident".

"Nu am susţinut niciodată că sunt fără pată, dar reacţia unor colegi de presă m-a lăsat fără grai. Vă rog să înţelegeţi că Şerban Huidu nu se agaţă de statutul de persoană publică şi că niciodată nu a făcut acest lucru. Pe scurt, aş vrea să nu confundaţi omul Huidu cu emisiunea în sine, care este exprimarea unei idei de mai bine şi care a fost tot timpul confundată cu o emisiune de umor! Este o emisiune de opinie care se foloseşte de umor! Atât! Pentru asta cronica trebuie să continue!", mai spune Şerban Huidu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Şerban Huidu,
dezastrul sufletesc
/actualitate/serban-huidu-nu-sunt-cuvinte-care-sa-descrie-dezastrul-sufletesc-pe-care-l-am-produs-8897979
8897979
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.