Senatorul PSD Sorin Lazăr, urmărit penal pentru abuz în serviciu

Postat la 30 mai 2014 29 afişări

Senatorul PSD Sorin Lazăr este urmărit penal pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că, în perioada în care a fost primar al comunei ieşene Straja, a avizat plăţi nelegale de peste 26.500 de lei pentru şase persoane şi premii anuale de aproape 5.000 de lei pentru el şi viceprimarul localităţii.

Senatorul PSD Sorin Lazăr, urmărit penal pentru abuz în serviciu

 Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi au început urmărirea penală în cazul senatorului Sorin Constantin Lazăr, primar al comunei Strunga la data faptelor, pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Potrivit procurorilor, în perioada 2008-2009, Sorin-Constantin Lazăr, în calitate de primar şi ordonator principal de credite, a dispus, deşi nu avea un angajament legal, aprobarea sumei de 10.160 de lei, cu titlul de "onorariu participare la licitaţie" către trei persoane, precum şi a sumei de 16.550 de lei către alte trei persoane, reprezentând "plată lunară zilieri" (12 rate).

"De asemenea, în aceeaşi perioadă a mai aprobat, tot nelegal premii anuale, în cuantum de 2.638 lei pentru sine şi 2.291 lei pentru viceprimarul comunei, sume achitate la data de 14.01.2009", se arată în comunicatul DNA.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/senatorul-psd-sorin-lazar-urmarit-penal-pentru-abuz-in-serviciu-12666650
12666650
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.