Şeful INS, Tudor Andrei, explică de ce lucrează de fapt zeci de mii de români în abatoarele din Germania, Olanda şi Anglia

Postat la 05 ianuarie 2021 936 afişări

Şeful INS, Tudor Andrei, explică de ce lucrează de fapt zeci de mii de români în abatoarele din Germania, Olanda şi Anglia

Articolul de mai jos face parte dintr-o succesiune de articole ce vor prezenta caracteristici ale comerţului exterior cu produse agroalimentare al României cu Bulgaria, Ungaria si Polonia, ca rezultat al unui demers iniţiat cu ceva timp în urma, având ca obiectiv evaluarea, prin cifre statistice, a perioadei de treizeci de ani de la revoluţia din decembrie 1989.

În această activitate am fost mult încurajat şi de îndemnurile unor persoane deosebite mie, veritabile repere profesionale şi morale. Unul dintre aceştia, a fost eminentul profesor universitar dr. Petre Frangopol, membru de onoare al Academiei Romane, reputat cercetator în domeniul biofizicii  şi al chimiei biofizice care, din pacate, în urma cu câteva zile a plecat dintre noi.

Aducându-i, în semn de apreciere, piosul omagiu al autorului, dedic această lucrare distinsului cercetator aflat în căutarea permanentă a excelenţei.

Statistica oficială din orice ţară, precum şi oficiile internationale de statistica, oferă o bogăţie de date pentru caracterizarea schimburilor comerciale cu produse dintre ţări.  Seriile de date definite pentru perioade mari de timp sunt surse importante pentru identificarea unor caracteristici ale importurilor şi exporturilor. 

Pentru orice ţară şi în orice perioadă istorică asigurarea unui echilibru reciproc avantajos între exporturile şi importurile de mărfuri este un obiectiv important în politica de stimulare a dezvoltării sustenabile a acesteia într-un orizont de timp mediu şi lung. În sens contrar, exportul de materii prime în contrapondere cu importul de produse prelucrate cu valoarea adăugată mare reprezintă un dezavantaj major pentru dezvoltarea unei ţări, mai ales în actualele condiţii ale competiţiei globale. Această problemă este cu atât mai preocupanta dacă se au în vedere deficitele excesive realizate de o ţară în domeniul comerţului exterior în general, şi în special cel cu produse agroalimentare, în condiţiile în care ţara în cauza are un potenţial natural mare pentru dezvoltarea agriculturii, o largă piaţă de desfacere la nivel naţional şi internaţional şi căi de transport ieftine ca urmare a poziţionarii ei geopolitice. Fiecare dintre cei trei factori susmenţionati, cu atât mai mult toţi împreună îşi pot manifesta eficienţa în asigurarea echilibrului între exporturile şi importurile de produse agroalimentare numai în măsura în care produsele agricole primare obţinute în agricultură sunt supuse unui proces de prelucrare în capacităţi de procesare de pe teritoriul naţional. Este de la sine înţeles că prin exportul acestor produse obţinute în urma unui proces de prelucrare se va externaliza, atât rodul pâmântului care poate fi mai mult sau mai puţin un dar de la natură, cât şi plusvaloarea creată la nivel naţional. Aceasta poate fi mai mare sau mai mică, fiind determinată de complexitatea proceselor de producţie pe care le parcurge materia primă din agricultură pentru obţinerea produselor agroalimentare destinate a face, de asemenea, la rândul lor, obiectul activităţii de comerţ exterior. 

România este o ţară cu un potenţial natural major pentru realizarea produselor agricole vegetale şi animale. Prin contribuţia decisivă, mai ales în cazul Romaniei, a factorilor naturali, într-o măsură importantă ca dar al naturii, suntem printre producătorii importanţi de produse agricole vegetale dominante ca pondere în structura productiei vegetale, atât la nivel european, cât şi la cel mondial. Câteva cifre la nivelul anului 2018 prezentate în cele ce urmează releva elocvent în acest sens cele afirmate. Din păcate, după cum vom vedea, producţiile importante realizate de ţara noastra şi exportul preponderent, de exemplu la culturile de porumb, grâu, floarea – soarelui etc., nu au fost suficiente pentru realizarea concomitentă a consumului intern şi a unei balanţe comerciale externe excedentare cu produse agroalimentare. 

Este cel putin dezamagitor, daca nu chiar frustrant, să constatăm că pe parcursul ultimilor treizeci de ani, România a acumulat un deficit major în comerţul exterior cu produse agroalimentare. Acest rezultat înregistrat, nu accidental, într-unul sau în câţiva ani, ci în decursul unor perioade mari de timp, arată că România a îndeplinit, până în prezent, numai condiţia necesară vizand exportul produselor agricole ca surplus al consumului intern, dar nu şi pe cea destinată realizarii unei balanţe comerciale excedentare în comerţul exterior cu produse agroalimentare.

În aceste condiţii se pune o întrebare firească: care sunt oare neajunsurile majore în sfera producţiei agricole din România care ne pun în postura de a fi mari importatori de produse agroalimentare prelucrate necesare asigurarii echilibrului între ofertă şi cererea populaţiei? Ţinând seama de condiţiile naturale de care dispunem, exportăm prea puţine produse agroalimentare sau structura exportului în care predomină materiile prime este o explicaţie a acestei situaţii? Variaţia producţiei agricole vegetale anuale care este determinată în cea mai mare măsură de alternanţa necontrolata a condiţiile climaterice nefavorabile determină o contractare a exporturilor şi implicit o degradare a balanţei comerciale. Oare insuficienta dezvoltare a infrastructurii, mai ales în ceea ce priveste crearea posibilităţilor de irigare a suprafeţelor agricole, şi implicit reducerea variaţiei producţiilor agricole determină  echilibrarea balanţei comerciale şi, de ce nu, realizarea de excedente din exportul masiv de materii prime din agricultură? Oare în ce măsură, în condiţiile unei pieţe libere şi a unei concurenţe acerbe, pot fi dezvoltate capacităţi de producţie pentru procesarea materiilor prime din agricultură?

Acestea sunt câteva întrebări formulate de un statistician care este prin specificul profesiei un constatator al stării de fapt, de cele mai multe ori prin intermediul unor date numerice, care capătă înţelegere şi scot la suprafaţă adevăruri numai în măsura în care ele sunt prelucrate, de cele mai multe ori cu metode tot mai sofisticate. La întrebările de mai sus economişti şi specialişti în domeniul agricol pot oferi  răspunsuri ţinând seama şi de informaţiile statistice disponibile şi de rezultatele obţinute în urma prelucrării acestora.

Din acest motiv, statistica oficială folosind datele culese pe parcursul fiecărui an de la sute de mii de agenţi economici calculează indicatori pentru caracterizarea importurilor, exporturilor şi a soldului comerţului exterior cu produse. Eforturile sunt considerabile, atât pentru statistica oficială, dar în egală măsură şi pentru agenţii economici. Eforturile statisticienilor sunt însă justificate tocmai pentru că activitatea de comerţ exterior a unei ţări este esenţială într-o economie mondială tot mai integrată, iar statistica oficială din fiecare ţară şi-a asumat ca obiectiv elaborarea şi publicarea lunară de date pe o gama largă de indicatori statistici privind caracteristicile comerţului exterior. Dealtfel, caracteristicile unei economii sunt foarte bine identificate prin structura importurilor şi exporturilor agenţilor economici.     

Contrast mare în structura producţiei agricole realizata în România

Vom prezenta în cele ce urmează câteva date statistice pentru a evidenţia poziţia României în producţia unor produse de bază din agricultură, precum şi pentru a compara randamentele înregistrate în producţia noastră agricolă în raport cu cele din diverse ţări. Comparativ, vor fi înserate în această parte a lucrarii şi date statistice referitoare la ţări din Uniunea Europeană, în speţă ale acelora aflate in proximitatea tării noastre şi care sunt, de asemenea, producători importanţi în plan european şi chiar mondial pentru aceste produse.

În conformitate cu statisticile internationale, la nivelul anului 2018, Romania, cu o producţie de peste 18,6 milioane tone, este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare producţie de porumb, pozitionată, într-un clasament la nivel internaţional, pe locul nouă. Producem cu aproape 50% mai mult decât Franţa (locul doi în UE şi 11 la nivel mondial) şi de peste 2,3 ori mai mult decât Ungaria (locul 3 în Uniunea Europeană, respectiv locul 14 la nivel mondial) în condiţiile în care randamentul mediu la ha al Romaniei, de 7644 kg, este cu aproape 15% mai mic decât cel din Franţa şi cu aproape 10% decât cel din Ungaria.  

La grâu, cu o producţie de peste 10 milioane tone, suntem al treilea producător în UE, locul al 16-lea la nivel mondial. Pozitiile doi şi trei în UE sunt deţinute de Franţa, cu o producţie de 35,8 milioane tone, respectiv Germania, cu 20,2 milioane tone. Pentru acest produs agricol, producţia medie la ha, de aproape 4800 kg, este cu 30% mai mică decât în cele două ţări. Tot în primii douăzeci de producători mondiali şi pe locul patru în UE se află şi Polonia, cu o producţie de 9,8 milioane tone. În cazul acestei ţări, randamentul la ha este cu 15% mai mic decât al României.

La floarea – soarelui, România, cu o producţie anuală de peste 3 milioane tone, realizează 6,9% din producţia la nivel mondial (locul patru), fiind totodata cel mai important producător din UE. Locurile doi şi trei la nivelul UE sunt ocupate de Bulgaria (locul 7 la nivel mondial) şi Ungaria (locul 8), cu producţii de aproape 2 milioane tone, respectiv 1,8 milioane tone. În comparaţie cu ambele ţări, obţinem producţii medii la ha mai mari: în raport cu Bulgaria cu aproape 25%, iar în comparaţie cu Ungaria cu puţin peste 2%. Al patrulea producător de floarea soarelui la nivelul UE, Franţa, realizeaza o producţie de peste 1,2 milioane tone şi o producţie medie la ha de 2258 kg, cu aproape 25% mai mică decât cea înregistrată în România.

Dacă privim clasamentele existente la nivel mondial, vom observa că ţara noastră este un producător important şi pentru alte produse agricole. Astfel, la orz, cu o producţie anuală de 1,8 milioane tone şi o producţie medie la ha de 4417 kg, tara noastra ocupă poziţia 19 la nivel mondial şi 6 în rândul ţărilor din UE. Polonia, cu o producţie de 3 milioane tone, ocupă locul 5 în UE. Randamentul la ha al productiei de orz in Polonia (3124 kg) este cu peste 40% mai mic decât cel înregistrat în România.  La producţia de soia, trei ţări din UE sunt în primii 20 de producători mondiali: Italia cu o producţie de peste 1,1 milioane tone şi un randament mediu la ha de 3488 kg, este urmata de România, cu 466 mii tone şi o producţie medie de 2748 kg/ha şi Franţa, cu o producţie de 400 mii tone şi un randament mediu de 2604 kg/ha.

Continuând incursiunea în seria de date statistice referitoare la poziţia României şi în domeniul sectorului zootehnic, o componentă importantă a unei agriculturi moderne care, de cele mai multe ori, reprezintă o primă verigă în lanţul de valori ce asigură o valorificare superioară a producţiei vegetale obţinute într-o ţară, putem constata aspecte şi mai puţin justificabile. Dacă în sectorul vegetal, România se situeaza pentru producţia de porumb, grâu, secară, ovăz, floarea-soarelui şi soia printre cei mai importanţi producători europeni şi între cei mai importanţi 20 de producători la nivel mondial, în schimb, în domeniul zootehnic, cu condiţii naturale aproximativ similare, rezultatele sunt destul de modeste. Vom prezenta în cele ce urmeză câteva cifre relevante care să argumenteze această afirmaţie. Printre cele mai importante 20 de ţări la nivel mondial în creşterea porcinelor, regăsim la nivelul anului 2018 cinci ţări din Europa:  Spania cu un efectiv de 30,8 milioane capete, Germania cu 26,4 milioane, Franţa cu 13,3 milioane, Polonia cu 11,8 milioane şi Italia cu 8,5 milioane. În schimb, România, cu o populaţie consumatoare de carne de porc importantă, care în trecut se incadra cu efective apropiate de cele ale ţărilor de mai  sus, are in prezent un efectiv redus de porcine de numai 3,9 milioane capete. La bovine, efectivele din România sunt de aproape 2 milioane capete, fiind de peste nouă ori mai mici decât cele din Franţa.

Datorită efectivelor reduse de animale, în mod deosebit in ultimii 30 de ani, România nu se mai situează în prezent printre ţările cu producţie importantă de carne obţinută prin sacrificarea animalelor la nivel mondial sau chiar printre ţările din UE. În primele 20 de ţări mari producătoare de carne la nivel mondial, regăsim şi cinci ţări din Uniunea Europeană: Germania cu o producţie de 8,2 milioane tone carcasă, care reprezintă o producţie de aproape 100 kg/locuitor, Spania cu 7 milioane tone, cu o medie pe locuitor de 150 Kg, Franţa cu o producţie de 5,6 milioane tone - 86 kg/locuitor, Polonia cu o producţie de 4,5 milioane tone - 116 kg/ locuitor şi Italia cu o producţie la nivelul anului 2018 de 3,7 milioane tone-  61 kg/locuitor. România realizează o producţie cu puţin peste 1 milion tone de carne, echivalentă cu 52 kg/locuitor.

La producţia de lapte, cinci ţări din Uniunea Europeană sunt între cele mai importante 20 de ţări la nivel mondial: Germania are o producţie totală de 33,1 milioane tone, ceea ce reprezintă peste 8 mii kg/animal şi o producţie medie pe locuitor de aproape 400 litri. Franţa ocupă poziţia a doua la nivelul UE cu o producţie de 25,5 milioane tone, producţia medie pe un animal fiind de 7,2 mii kg şi o producţie medie pe locuitor de peste 390 kg. Polonia este unul dintre producătorii importanţi la nivelul UE realizând in anul 2018 o producţie de lapte de 14,2 milioane tone, cu un randament pe animal de 6,4 mii kg şi o producţie medie pe locuitor de 370 kg. Italia a realizat o producţie de aproape 12 milioane tone, cu un randament mediu pe animal de 7,1 mii kg şi o producţie medie pe cap de locuitor de aproape 200 kg. Cu un randament pe animal egal cu cel din Italia, Ţările de Jos realizează o producţie anuală de peste 10,6 milioane tone, reprezentând 618 kg/locuitor. Irlanda este ţara din Uniunea Europeană cu producţia medie pe locuitor cea mai mare, de aproape 1600 kg, obţinând o producţie totală de peste 7,8 milioane tone şi un randament pe animal de aproape 5,3 mii tone. Revenind la România, ţara noastră avea în anul 2018 o producţie de lapte de aproape 4,2 milioane tone, cu un randament pe animal mult mai mic decât în cazul celorlalte ţări importante din Uniunea Europeană, de numai 3,62 mii tone de lapte, producţia pe locuitor fiind de 215 kg.

Datele statistice prezentate mai sus confirmă încă o dată o slabă dezvoltare a sectorului zootehnic din România faţă de potenţialul considerabil de care dispunem. În aceste condiţii, randamentele cu mult mai mici decât cele înregistrate în sectorul zootehnic din ţări cu rezultate notabile în domeniul producţiei zootehnice, fac ca România să importe cantităţi semnificative de produse agroalimentare de origine animală, punând în acest sens o presiune mare asupra balanţei comerciale cu produse agroalimentare.

Un instrument important pentru a evalua unor aspecte importante legate de resursele şi utilizarea produselor agroalimentare de origine vegetală şi animală. La nivel european se elaborează în fiecare an de către fiecare oficiu naţional de statistică bilanţul alimentar. După evaluarea caracteristicilor comerţului exterior cu produse agroalimentare se trece la o valorificare a datelor incluse în bilaţul alimentar. Pentru produse agricole importante se va stabili în ce măsură resursele sunt satisfăcute din producţia internă sau din import. În egală măsură se va evalua structura utilizării, în principal pentru a stabili în ce măsură produse agricole importante sunt exportate sau sut prelucrate sau transformate industrial.  

Vedeţi AICI analiza integrală. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
produse,
productie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.