Se redeschid pârtiile de la Sovata. Pe domeniul schiabil purtarea măştii este obligatorie

Autor: Petru Mazilu Postat la 13 ianuarie 2021 53 afişări

Se redeschid pârtiile de la Sovata, din judeţul Mureş. Începând de vineri dimineaţă, turiştii vor fi primiţi pe pârtii. Administratorii atrag atenţia că în interiorul domeniului schiabil se aplică regulile de protecţie stabilite în timpul epidemiei de Covid 19.

Se redeschid pârtiile de la Sovata. Pe domeniul schiabil purtarea măştii este obligatorie

Sunt veşti bune pentru amatorii sporturilor de iarnă. Vineri, va avea loc deschiderea oficială a sezonului 2021 pe domeniul de la Sovata. În interior, vor fi respectate toate măsurile de protecţie stabilite de autorităţi în timpul epidemiei, inclusiv cele privind masca şi distanţarea socială.

„În 15 Ianuarie, de la ora 10.00, are loc deschiderea sezonului 2021 al pârtiilor de la Sovata ‼ Purtarea măştilor de protecţie este obligatorie pe tot teritoriul domeniului schiabil Sovata. Păstraţi distanţa de siguranţă de minimum 1.5 metri”, au anunţat reprezentanţii Salvamont Salvaspeo Mureş.

Salvamontiştii au mai multe recomandări pentru practicanţii sporturilor de iarnă. Acestea au legătură cu alegerea echipamentului, cu comportamentul de pe pârtii şi cu protocolul aplicat în cazul unor accidente.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
pârtii,
mască,
sezon

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

ZF.ro
Este oficial: Categoria de salariaţi care va putea ieşi la pensie la 57 de ani. Vârsta de pensionare a fost redusă cu 8 ani Este oficial: Categoria de salariaţi care va putea ieşi la pensie la 57 de ani. Vârsta de pensionare a fost redusă cu 8 ani
Mai aveţi zile de concediu de anul trecut şi vreţi să nu le pierdeţi? Vedeţi aici ce se întâmplă cu perioada de concediu de odihnă neefectuată
Mediafax
FOTO Unul dintre cele mai mari muzee de motociclete din lume a fost distrus de flăcări FOTO Unul dintre cele mai mari muzee de motociclete din lume a fost distrus de flăcări
VIDEO Imagini spectaculoase din Washington DC. Sute de steaguri luminate au fluturat luni, pe National Mall
MonitorulApararii
Armata turcă decimată de Erdogan. Alţi peste 200 de militari au fost reţinuţi marţi. În ultimii patru ani, peste 20.000 de militari au fost daţi afară sau arestaţi Armata turcă decimată de Erdogan. Alţi peste 200 de militari au fost reţinuţi marţi. În ultimii patru ani, peste 20.000 de militari au fost daţi afară sau arestaţi
2021, an decisiv pentru marina Turciei. Primeşte primul portelicopter, prima fregată şi primul submarin realizate indigen, dar şi torpile şi rachete antinavă
MonitorulPartidelor
Dominic Fritz: A treia oară n-am scăpat Dominic Fritz: A treia oară n-am scăpat
Tomac, despre Năsui şi Ciucu: Pretinşi politicieni moralişti. Justificare ieftină şi micime
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu ŞUHAN În România nu e pandemie COMENTARIU Valeriu ŞUHAN În România nu e pandemie
COMENTARIU Valeriu ŞUHAN Bani din vaccin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.