Se fac angajări în ARMATĂ. Fifor anunţă că 6.400 de posturi au fost deblocate în Armata Română. Ce categorii de angajaţi caută MApN

Postat la 02 martie 2018 256 afişări

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a anunţat, vineri, la Bistriţa, că 6.400 de posturi au fost deblocate în Armata Română, în urma unui memorandum semnat cu Guvernul. Urmează să fie angajaţi şi 400 de medici şi 50 de psihologi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Se fac angajări în ARMATĂ. Fifor anunţă că 6.400 de posturi au fost deblocate în Armata Română. Ce categorii de angajaţi caută MApN

Mihai Fifor a spus, într-o conferinţă de presă susţinută la Brigada 81 Mecanizată din Bistriţa, că a fost aprobat în Guvern un memorandum pentru deblocarea a 6.400 de posturi în Armată şi că în scurt timp urmează să aibă loc încadrările.

Armata vrea să angajeze şi 400 de medici şi 50 de psihologi.

“Încadrările pe care dorim să le facem în perioada imediat următoare sunt funcţii de toate tipurile, de toate categoriile: şi soldaţi, şi subofiţeri, şi maiştri militari şi ofiţeri. Sunt 400 de posturi de medici pe care dorim să-i încadrăm, în jur de 50 de posturi de psihologi pe care dorim să-i încadrăm în Armata Română. Salariile medicilor din armată sunt la fel de mari ca şi cele din sistemul de sănătate. Încercăm, într-un termen relativ scurt, să putem încadra aceste funcţii astfel încât să acoperim un gol destul de mare lăsat de plecarea, anul trecut, a aproximativ 8.000 de oameni din Armată. Nu putem să rezolvăm totul deodată, avem un buget foarte bun, mai bun decât anul trecut pentru că în România a fost creştere economică şi 2% din Produsul Intern Brut reprezintă o sumă considerabil mai mare. Am pornit anul cu dreptul”, a afirmat Fifor.

Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.