Se construieşte mai puţin: Volumul lucrărilor de construcţii, mai mic decât în anul precedent. Cele mai mari scăderi, la clădirile rezidenţiale
În perioada ianuarie-mai 2018, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut faţă de perioada similară din 2017, ca serie brută, cu 1,3%, iar ca serie ajustată sezonier a crescut cu 0,4%, arată datele comunicate vineri de Institutul Naţional de Statistică - INS.
„Volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută a scăzut pe total cu 1,3%, scădere reflectată în lucrările de construcţii noi (-5%). Creşteri au fost la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 10,2% şi la lucrările de reparaţii capitale cu 3,2%”, arată un comunicat al INS.
Pe obiecte de construcţii, clădirile rezidenţiale au scăzut cu 25,8%. Creşteri au fost la construcţiile inginereşti cu 12,2% şi la clădirile nerezidenţiale cu 3,9%.
Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut pe total cu 0,4%. Pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente, cu 8,3%, şi la lucrările de reparaţii capitale, cu 4,4%. Scădere a fost la lucrările de construcţii noi cu 1,9%.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











