Dupa doi ani de liniste, in jurul uneia dintre cele mai ravnite companii romanesti a reinceput razboiul. Numai ca, de data aceasta, lupta nu se mai duce cu rivalii din exterior. Rivalitatile au aparut in interior. Iar o data cu loviturile au inceput sa cada si mastile. In spatele lor, un om de afaceri rus a carui existenta o banuiau multi. Dar a carui identitate abia de acum incepe sa iasa la iveala.

Intr-o seara de mai din anul 2001, un jurnalist de la Ziarul Financiar, autor si al acestui articol, intra intr-o cladire de pe strada Pitar Mos din Bucuresti. Acolo, la sediul casei de comert romanesti Conef Bucuresti, doi reprezentanti ai grupului american Marco International - sau inregistrat, cel putin, in Statele Unite - urmau sa isi precizeze pentru prima data oficial pozitia fata de scandalul Alro.

Conef, impreuna cu alte societati paravan inregistrate in paradisuri fiscale si presupus afiliate tot grupului Marco, urmau sa devina actionari majoritari ai celei mai rentabile companii romanesti de stat in urma unei majorari de capital de 60 de milioane de dolari. Conef si cele cateva societati detineau deja aproximativ 20% din companie.

Operatiunea de majorare era denuntata deja pe prima pagina a ziarelor drept o tentativa mascata de privatizare la pret redus (statul nu incasa nici un ban din ea), in favoarea unei companii despre care nimeni nu stia nimic atunci.

Anuntul de majorare a fost o adevarata bomba, pentru ca toata lumea astepta de fapt o licitatie internationala la care se presupunea ca vor participa, data fiind situatia financiara foarte buna a Alro, producatori de aluminiu internationali de calibru precum Pechiney (Franta), Alcoa (Statele Unite), Alcan (Canada) sau Norsk-Hydro (Norvegia), plus alte cateva case de comert gen Glencore sau Balli. De asemenea, se astepta incasarea unui pret de minim 150 de milioane de dolari pe pachetul de actiuni de 54,7% din capitalul social, nu renuntarea pe gratis la pozitia de actionar majoritar. Autoritatea pentru Privatizare (APAPS) urma sa isi diminueze  participatia spre 25%, pentru ca nu avea voie, legal, sa participe la majorare.

Dilema la care jurnalistul trebuia sa gaseasca clarificarea era atunci "cine este, de fapt, acest grup Marco International, rasarit parca din senin si nesemnificativ in comparatie cu Pechiney sau Alcan, si ce sustinere are, din moment ce statul este dispus sa ii dea compania gratis?".

Ceva informatii avea de mai mult timp, inainte de aparitia anuntului de majorare. O sursa dintr-o casa de comert romaneasca il avertizase cu cateva luni inainte ca "aia care au cumparat Conef (Marco - n.r.) au in spate interese rusesti si vor sa puna mana cumva pe Alro".

Existau, de asemenea, si cateva informatii certe, verificabile. Fondul american de investitii Broadhurst vanduse, tot cu cateva luni inainte, surprinzator, pachetul de 10% din actiuni detinut la Alro catre un cumparator necunoscut. Pachetul a fost spart si plimbat prin mai multe conturi, dar in final in piata au aparut informatii potrivit carora in structura actionariatului a aparut Alfa Securities, casa de brokeraj de la Londra a puternicului grup rusesc de comert, petrol si finante Alfa. 

Primit deci de cei doi reprezentanti ai Marco International (cu rugamintea "fara poze, nu suntem chiar atat de frumosi"), prima intrebare a jurnalistului a fost: "Aveti legatura cu Alfa sau alte companii rusesti?".

Cei doi au negat categoric. Peter Braun - reprezentantul Marco in Romania si Alexander Krasner - omul care coordona de la Londra operatiunea de preluare a Alro, incepeau atunci un cantec al carui refren - "suntem o companie americana, nu avem in spate bani rusesti" - avea sa sune usor fals timp de trei ani. Si fals de-a-binelea incepand de saptamana trecuta, cand chiar Braun si Krasner si-au dat demisia din conducerea Alro si Marco International. Deciziile vor darama paravanul din fata adevaratului proprietar al Alro. Proprietar despre care se spune ca in doua saptamani se va autopropune presedinte al Consiliului de Administratie al Alro. Si despre al carui nume surse din piata spun ca suna mai mult decat rusesc: Vitali Masitki, presedintele grupului de petrol Rinko, evident, rusesc.

Este asadar randul "regelui" la mutare, intr-un joc de sah care a inceput in 2000 si in care au cazut pe rand pioni, nebuni, si, de curand, regine. Desi trebuia sa se apropie, finalul jocului este mai departe ca oricand, din moment ce aceleasi surse spun ca la Londra unul dintre parteneri (Krasner) l-a dat in judecata pe Masitki. Miza jocului ramane evident, in continuare, Alro.

Pentru a putea anticipa insa mutarile urmatoare, este nevoie de o intoarcere in timp. In 2000, brusc, SIF Banat-Crisana decidea sa vanda, inexplicabil, pentru 12,3 milioane de dolari, o companie cheie in lupta pentru aluminiul romanesc: Conef Bucuresti.

De ce inexplicabil? Deoarece Conef detinea, urmare a modului in care a fost conceputa de guvernul Roman, peste 10% din companiile importante ale metalurgiei romanesti, dintre care se distingeau clar profitabilele Alro si Alprom Slatina. Daca inexplicabila a fost decizia de vanzare, inexplicabil de mic a fost si pretul cu care Alexandru Elian, un actionar minoritar al Conef (fost broker de metale la Londra), a profitat de dreptul sau de preemptiune si a cumparat un pachet de actiuni reprezentand peste 99% din companie: 12,3 milioane de dolari. 

Daca ar fi pastrat Conef, Elian si-a fi recuperat banii in mai putin de trei ani numai cu dividendele luate de la Alro. Numai ca Elian a revandut compania mai departe cu 12,8 milioane de dolari, tot in 2000, marcand un profit personal de 500.000 de dolari intr-un timp foarte scurt.

Tranzactia avea sa reprezinte intrarea in scena a Marco International, pe o usa laturalnica, in final castigatoare. Cei care asteptau sa se deschida usa din fata - casa de comert britanica Balli, Pechiney sau Norsk Hydro - inca nu isi dadeau seama ca li se pregateste ceva.

Imediat dupa preluarea Conef de catre Marco, in mediul de afaceri romanesc apropiat industriei aluminiului au inceput sa apara primele informatii ca de Alro sunt interesati "niste rusi". Fosti angajati ai Conef, plecati volens-nolens dupa venirea noilor proprietari, povesteau cum in companie au venit "rusi care au pus camere de luat vederi peste tot". "Rusii" erau, neasteptat, reprezentanti ai unei case de comert americane oficial detinuta de familia Kestanbaum si condusa de Alan Kestenbaum. Nimic rau pana aici, insa putini credeau ca Marco, cu o cifra de afaceri apropiata de cea a Alro, avea suficienti bani proprii pentru a finanta o achizitie cu o valoare finala de 160 de milioane de dolari si suficienta influenta pentru a lupta cu Pechiney. "Cine este de fapt omul sau grupul din spatele Marco?" era prima intrebare care s-a ridicat, doar in anumite cercuri, dupa ce compania a preluat Conef.

Primul paravan in fata "rusilor" avea sa fie Peter Braun, numit country manager al Marco in Romania. Braun, un american cu origini evreiesti nascut in Ucraina si bun vorbitor de limba rusa, era bine cunoscut in 2000 pe piata romaneasca. La mijlocul anilor ‘80, Braun a fost manager pentru Europa de Est, inclusiv Romania, pentru casa americana de comert Philip Brothers. Ulterior, si-a infiintat propria companie, mentinandu-si aria geografica de afaceri. Despre Braun se povestea atunci ca a intrat fara voie in joc, platindu-si astfel niste obligatii pe care le avea fata de oamenii din spatele Marco.

Despre al doilea "front man", Alexander Krasner, se stiau mai putine: tot fost trader de metale, tot fost angajat al Philip Brothers, tot bun vorbitor de limba rusa. Cei doi aveau sa intre in fata, de partea Marco, in ceea ce avea sa fie una din cele mai controversate privatizari din Romania.

Asta pentru ca, dupa anuntul de majorare, reactiile nu se lasa asteptate: sindicatele Alro ies in strada (spunand ca statul da gratis compania unei case de comert care o va decapitaliza), reprezentantii Pechiney declara oficial ca se opun majorarii de capital, iar grupul Balli "sare in aer". 

Balli cumparase cu cativa ani inainte rafinaria de alumina Alum Tulcea si obtinuse cu acea ocazie drept de preemptiune pentru a cumpara Alro. Mai precis, daca Alro se privatiza prin licitatie internationala, Alum putea cumpara compania in conditiile in care platea pretul celei mai bune oferte. Majorarea de capital scotea complet din cursa grupul britanic, care a intrat in Romania la inceputul anilor ‘90, beneficiind initial de protectia si influenta la Cotroceni a generalului Victor Stanculescu.

Sub presiunile organismelor internationale (FMI, Banca Mondiala), sesizate de perdanti, APAPS renunta la majorarea de capital, iar pentru Alro urmeaza o perioada confuza. Sindicatele ba protesteaza, ba se calmeaza brusc, iar politicienii romani se intrec in declaratii care de care mai jenante.

In incercarea de a-si apara decizia de a ceda Alro pe gratis, Ovidiu Musetescu, atunci presedintele APAPS, declara ca "Alro are numai de castigat. Emite niste hartii (actiunile - n.r.) si ia in schimb bani". Premierul Adrian Nastase se multumeste sa traga o concluzie naucitoare, la mult timp dupa izbucnirea scandalului: "Pentru Alro se da o batalie dura". Incepe lupta de lobby, iar reprezentantii Marco raman fideli strategiei initiale de atac "pe flancuri". Se impaca cu sindicatele, promitandu-le ca vor mari salariile si nu vor face concedieri daca grupul devine actionar majoritar, incarca conturile restaurantelor din Bucuresti intalnindu-se cu absolut orice politician roman care i-ar fi putut ajuta. 

In timp ce reprezentantii grupurilor internationale de aluminiu fac lobby din exterior, Marco profita de perioada incerta si cumpara rapid inca 20% din Alro.  Cu un Marco ajuns la o participatie de 42% din companie, interesul grupurilor internationale se diminueaza brusc: chiar daca ar fi cumparat pachetul de 54,7% detinut de stat, ar fi avut viata grea cu reprezentantii Marco, care puteau bloca orice decizie in Alro.

In aceste conditii, singurul rival de inlaturat din cursa ramanea grupul Balli. Grup care parea avantajat de varianta de privatizare la care APAPS ajunsese in primavara lui 2002, dupa un an de anulari si ezitari: vanzarea Alro prin licitatie internationala. 

Statul urma sa vanda tot pachetul de 54,7% daca exista o oferta pentru el. Daca nu, ramanea sa vanda doar 10% catre Marco, suficient pentru ca grupul sa devina actionar majoritar. Balli se pregatea sa depuna o oferta pentru 54,7% si, beneficiind si de dreptul de preemptiune, putea cumpara Alro. Chiar si fara sustinerea lui Stanculescu, cazut in dizgratie, grupul avea inca sustinere la Cotroceni.

Depunerea ofertei de catre Balli arunca in aer toate planurile Marco. Atunci, spun surse apropiate Balli, avea sa aiba loc prima interventie hotarata a lui Masitki. Investitorul rus a zburat alaturi de Krasner la Londra, unde l-a convins pe directorul general al Balli (unul dintre fratii de origine iraniana care controlau casa de comert) sa nu mai insiste pe subiectul Alro, spun sursele citate. 

In schimb, declara aceleasi surse, reprezentantii Marco au promis ca vor cumpara Alum Tulcea la un pret bun de la Balli. Lucru care nu s-a mai intamplat. Cu Balli iesita din joc, Marco cumpara Alro si Alprom si incepe planurile de extindere a celor doua companii. Majoritatea analistilor estimau ca, dupa ce acestea vor fi integrate intr-un grup si apoi restructurate, Marco urma sa le vanda mai departe cu un castig substantial catre un investitor strategic. Chiar si piata aluminiului ajuta planurile: cotatia metalului la Bursa londoneza a crescut cu 50% din 2003 in 2004, iar Alro inregistra, dupa primele noua luni ale acestui an, un profit net de 30 de milioane de euro.

Numai ca, ramasa fara tensiunea luptei cu concurentii pentru Alro, "tabara Marco" a trecut la lupte interne. Surse apropiate grupului spun ca intre Masitki, de o parte, si cuplul Krasner - Braun, de cealalta, au inceput sa apara dispute de natura financiara inca de la inceputul lui 2004. De asemenea, Braun si Krasner nu erau multumiti de stilul autoritar si ezitant de management al rusului, spun sursele citate. Disputele  s-au concretizat, conform ultimelor informatii, si cu un proces la Londra, acolo unde este inregistrata, se pare, societatea prin care Krasner (minoritar) si Masitki (majoritar) controleaza Marco International si Alro.

Peter Braun nu a dorit sa comenteze pentru acest articol, iar Krasner si Masitki nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei.

Deocamdata, despre Masitki nu se stiu prea multe. Proprietar al unui grup petrolier important in Rusia - Rinko, Masitki este considerat un om misterios chiar de catre unii parteneri de afaceri ai sai de la Londra. Nu iese des in public si chiar oameni de afaceri romani importanti din afacerile petroliere sau cu metale nu au auzit de el.

Piesele de pe tabla de sah reincep sa se miste, insa. In plus, regina, caii, nebunii si pionii au lasat locul gol in fata regelui. Orice miscare pe care o va face va fi de-acum "la vedere".