Samsung îşi face intrarea pe piaţa medicamentelor. ”Elixirul” minune pe care compania vrea să îl vândă pentru 760 de dolari flaconul

Autor: Alex Ciutacu Postat la 30 iulie 2017 79 afişări

Gigantul coreean Samsung lansează un medicament numit Renflexis, utilizat în ameliorarea şi tratarea artritei, iar preţurile sunt estimate la 750 de dolari per flacon, potrivit WSJ.

Compania sud-coreeană Samsung, cunoscută pentru succesul de pe piaţa smartphone-urilor şi a televizoarelor, plănuieşte să lanseze, pe piaţa din Statele Unite, un medicament care va fi varianta ieftină a cunoscutului medicament Remicade.

Produsul va fi vândut prin furnizorii de servicii şi produse medicale, Merck & Co, şi va fi listat cu un preţ cu 35% mai redus decât Remicade.

Medicamentul a primit aprobarea FDA în luna aprilie. Este produsul de debut al gigantului Samsung pe cea mai mare piaţă de soluţii medicale şi exprimă dorinţa companiei de a se afirma dincolo de segmentul electronicelor.

Samsung Bioepis Co, noul segment de biotehnologie al companiei, încearcă să creeze variante mai ieftine pentru brandurile cu notorietate precum Remicade.

Piaţa medicamentelor a înregistrat produse vândute anul trecut în valoare de 202 miliarde de dolari, la nivel global, iar estimările făcute de EvaluatePharma anunţă încasări de 214 miliarde pentru anul acesta.

Citeşte mai multe pe ZF

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
medicamente,
samsung,
lansare,
piata,
miliarde,
smartphone

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.