Sagrada Familia, cea mai înaltă catedrală din Europa. Când se va finaliza complet construcţia - VIDEO

Autor: Silvana Chiujdea Postat la 22 octombrie 2015 167 afişări

Înălţarea celor şase turnuri noi, proiectate de Antoni Gaudi cu o înălţime de 172,5 metri vor face din Sagrada Familia cea mai înaltă cladire religioasă din Europa.

Catedrala gândită de Gaudi, care se construieşte de zeci de ani, domină deja Barcelona, dar la final va ajunge să fie mai înaltă decât renumita Ulm Munster, din Germania, considerată cea mai înaltă biserică din Europa.

Turnul lui Iisus Hristos, de la Sagrada Familia, va avea 172,5 metri înălţime, iar arhitectul şef catedralei, Jordi Fauli, şi-a exprimat speranţa ca turnurile vor fi gata în 2026, când are loc centenarul morţii lui Gaudi. Piatra de temelie a catedralei a fost pusă în urmă cu 133 de ani, în 1882.

Potrivit The Independent, Jordi Fauli, numit arhitectul şef în 2012, a refuzat să spună când se va finaliza complet construcţia, dar a precizat că aproximativ 70% din construcţie a fost terminată: "Este dificil de prezis, dar putem spune că acesta va fi finalizat până în 2030-2032".

Anunţul a coincis cu începutul fazei finale de ridicare a celor şase turnuri. Turnul lui Iisus Hristos va fi încoronat cu o cruce, în cel mai înalt punct, în timp ce celelalte cinci turnuri sunt dedicate Fecioarei Maria şi celor patru apostoli.

Turnul principal se va ridica deasupra forului central al catedralei, care până în urmă cu 15 de ani nu avea nici măcar un acoperiş. La momentul morţii lui Gaudi, în 1926, numai una dintre faţade fusese ridicată.

Sagrada Familia a supravieţuit Războiului Civil spaniol, dictaturii lui Franco şi crizei economice spaniole. Aflată în patrimoniu UNESCO, catedrala atrage anual peste 3,2 milioane de turişti, care contribuie astfel la bugetul anual de aproximativ 25 milioane de euro alocat construcţiei.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/sagrada-familia-cea-mai-inalta-catedrala-din-europa-cand-se-va-finaliza-complet-constructia-video-14858352
14858352
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.