Să fii băiat bun te costă: Cine este miliardarul care s-ar fi putut uita de sus până şi la Elon Musk dacă nu dona 67 mld. dolari
Pentru a înţelege cu adevărat succesul extraordinar al lui Warren Buffett, în cele şase decenii în care a condus colosul financiar Berkshire Hathaway, trebuie privit dincolo de cifre. Averea sa, estimată la 167 de miliarde de dolari, abia dacă surprinde pe deplin influenţa şi impactul său. De-a lungul a două decenii, Buffett a ales să se dedice actelor de caritate, donând peste 60 de miliarde de dolari în acţiuni către cauze nobile. Astăzi, aceste acţiuni ar valora în jur de 230 de miliarde, iar dacă ar fi fost incluse în avere, aceasta ar ajunge la impresionanta sumă de 467 de miliarde de dolari – depăşindu-l chiar şi pe Elon Musk, cel mai bogat om al momentului, conform Bloomberg.
„Warren a arătat, prin cuvintele şi faptele sale, cum se poate trăi o viaţă plină de sens şi cum poţi schimba lumea”, a spus Seth Klarman, CEO al fondului Baupost Group, unul dintre numeroşii miliardari care i-au adus un omagiu după anunţul retragerii lui Buffett de la conducerea Berkshire.
Deşi şi-a exprimat de mult intenţia ca averea să-i fie donată în scopuri caritabile după trecerea sa în nefiinţă, donaţiile lui Buffett au fost pentru o lungă perioadă modeste, canalizate printr-o fundaţie înfiinţată în anii ’60 şi redenumită ulterior după soţia sa, Susan.
Însă în 2006, „Oracolul din Omaha” a schimbat radical cursul, anunţând că va dona 85% din averea sa – estimată atunci la 44 de miliarde – într-un ritm mult mai rapid.
Majoritatea acestor fonduri au fost alocate către Fundaţia Gates, condusă de Bill Gates, omul din spatele imperiului Microsoft, restul fiind distribuite către patru alte fundaţii controlate de cei trei copii ai săi şi de el însuşi.
„Ştiu ce vreau să fac şi vreau să încep chiar acum”, declara Buffett în acel moment pentru revista Fortune.
În 2010, alături de Bill şi Melinda Gates, a lansat iniţiativa Giving Pledge, un apel către alţi miliardari să promită că vor dona cel puţin jumătate din averile lor. Printre cei care i-au urmat exemplul se numără Elon Musk, Mark Zuckerberg şi Larry Ellison.
„Warren Buffett mi-a cerut personal să scriu această scrisoare”, a mărturisit Ellison la semnarea angajamentului privind donaţiile.
Buffett a mers şi mai departe, angajându-se să doneze peste 99% din avere, fie pe parcursul vieţii, fie imediat după moarte.
„Familia mea şi cu mine nu vom renunţa la nimic din ce avem nevoie sau ne dorim pentru a respecta această promisiune. Dacă am folosi mai mult de 1% pentru noi, fericirea noastră nu ar creşte. În schimb, acel 99% poate schimba vieţi în întreaga lume”, spunea legendarul investitor.
Într-o scrisoare adresată acţionarilor în 2024, Buffett a detaliat ce se va întâmpla cu restul averii sale după trecerea sa în nefiinţă: cei trei copii – Howard, Peter şi Susie – vor gestiona donaţiile rămase, însă doar printr-un acord unanim. Totodată, a confirmat că Fundaţia Gates nu va mai primi donaţii după moartea sa. Bill Gates a anunţat recent că va intensifica eforturile caritabile ale fundaţiei şi intenţionează să o închidă în 2045, când vor fi atinse obiectivele stabilite.
Deşi a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, Buffett nu a uitat niciodată rădăcinile sale din Nebraska. Fiul unui politician, a început încă din copilărie să vândă ziare şi dulciuri din uşă în uşă, atras de lumea investiţiilor. A studiat la Universitatea Columbia sub îndrumarea celebrului economist Benjamin Graham, părintele investiţiilor „value”.
În 1962 a început să cumpere acţiuni la compania textilă Berkshire Hathaway, pe care a transformat-o într-un gigant al investiţiilor. Rentabilitatea acţiunilor sale de atunci şi până azi este uluitoare: peste 5.500.000%.
Stilul său de investiţii reflectă o viaţă cumpătată: hobby-uri simple, precum bridge-ul sau ukulele, şi aceeaşi casă din Omaha, cumpărată în 1958. Peste 99,5% din averea sa este legată în prezent de acţiunile Berkshire, conform scrisorii din 2024.
„Aceste donaţii reflectă convingerea noastră că părinţii foarte bogaţi ar trebui să lase copiilor lor suficient pentru a putea face orice, dar nu atât de mult încât să nu mai facă nimic”, a concluzionat Buffett.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro