Rompetrol ar putea închide trei benzinării din Constanţa după ce primăria oraşului nu a prelungit contractele de asociere
KMG International (Rompetrol) a anunţat că trei staţii de distribuţie carburanţi din municipiul Constanţa ar putea fi închise în perioada următoare, după ce autorităţile locale au refuzat prelungirea contractelor de asociere în baza cărora au fost construite şi exploatate unităţile.
O a patra staţie, Rompetrol Soveja, face obiectul unui litigiu aflat pe rolul instanţelor.
Staţiile vizate sunt situate în zonele Far, Dobrogea, bulevardul Tomis şi strada Primăverii. Potrivit Rompetrol, în cele patru staţii lucrează aproximativ 80 de angajaţi care ar putea rămâne fără locuri de muncă.
“Compania a solicitat autorităţii locale reanalizarea situaţiei, din perspectivă comercială, juridică şi administrativă şi a propus mai multe variante legale de menţinere în funcţiune a staţiilor, însă autoritatea locală nu a acceptat niciuna dintre acestea”, spun oficialii Rompetrol.
Rompetrol operează în municipiul Constanţa şi alte două staţii, în zonele CET şi Brătianu, care vor continua activitatea. Compania are contracte comerciale cu operatori economici locali şi instituţii publice, inclusiv cu regia de transport public CT Bus.
Potrivit companiei, în judeţul Constanţa impactul economic al activităţilor Rompetrol a fost de circa 6,7 mil.
dolari în ultimii cinci ani prin taxe locale.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













