România şi Turcia au semnat primul memorandum de colaborare în domeniul energiei

Autor: Mediafax Postat la 06 mai 2025 45 afişări

România şi Turcia au semnat primul memorandum de colaborare în domeniul energiei

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a anunţat semnarea primului memorandum de cooperare bilaterală între România şi Turcia în domeniul energetic. Acordul prevede livrări flexibile de gaze naturale şi colaborare în domeniul energiei verzi.

Sebastian Burduja, ministerul energiei, a participat săptămâna trecută la Summitul Internaţional al Resurselor naturale, organizat la Istanbul. Invitaţia a fost făcută de omologul său turc, Alparslan Bayraktar. Cu această ocazie, România şi Turcia au semnat primul memorandum de cooperare bilaterală în sectorul energetic, un act ce vizează consolidarea relaţiilor în domeniul energetic.

Potrivit ministrului Burduja, acordul include posibilitatea livrării până la 4 milioane de metrii cubi de gaze naturale pe zi din Turcia, când este nevoie, fapt ce „oferă stabilitate într-un context regional complicat”.

La întâlnire au fost discutate şi subiecte precum exploatarea gazelor din Marea Neagră (Neptun Deep), evoluţia gazoductului Tuzla–Podişor şi interesul investitorilor turci pentru proiecte solare şi eoliene în România.

Ministrul a subliniat importanţa orientării strategice a României, într-un moment crucial pentru viitorul energetic şi geopolitic al ţării. „Suntem în faţa unui test fundamental de orientare ca ţară.

Rămâne România pro-Vest, predictibilă şi respectată sau devine vulnerabilă, expusă izolării toxice?”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
romania,
energie,
memorandum,
turcia

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.