ROBOR la trei luni a rămas la 1,60% pe an, iar cursul de schimb a mai făcut un pas în spate, la 4,9286 lei/euro

Postat la 25 august 2021 47 afişări

Cursul de schimb leu/euro a continuat să scadă ieri, după ajustarea de luni, coborând sub recordul istoric stabilit la sfârşitul săptămânii trecute, de 4,9338 lei/euro.

ROBOR la trei luni a rămas la 1,60% pe an, iar cursul de schimb a mai făcut un pas în spate, la 4,9286 lei/euro

Cursul de schimb leu/euro a continuat să scadă ieri, după ajustarea de luni, coborând sub recordul istoric stabilit la sfârşitul săptămânii trecute, de 4,9338 lei/euro.

BNR a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,9286 lei/euro, cu 0,10% sub nivelul de luni.

De la începutul anului, moneda naţională s-a depreciat cu circa 1,3%. La rândul lui, indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei acordate înainte de luna mai 2019, a staţionat ieri la 1,60% pe an, după ce a încheiat săptămâna trecută la 1,57% pe an.

Deocamdată, ROBOR la trei luni este sub nivelul de la începutul anului 2021, de 2,01% pe an. ROBOR la trei luni reprezintă dobânda la care băncile îşi acordă împrumuturi cu o maturitate la trei luni. 

Totodată, ROBOR este indicatorul monetar în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele de consum şi ipotecare acordate în lei înainte de luna mai 2019. Pentru creditele retail noi în lei din primăvara anului 2019 a fost introdusă o nouă referinţă - indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor - IRCC - care a înlocuit ROBOR.

Indicele IRCC a scăzut aproape la jumătate faţă de prima valoare calculată, coborând la 1,25% şi egalând dobânda de politică monetară stabilită de BNR.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
acordare,
curs valutar,
coboare,
credite

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.