Risipă de 30 de miliarde de dolari a Pentagonului în Irak şi Afganistan

Postat la 30 august 2011 3 afişări

O gestionare hazardată a contractelor încheiate de Pentagon în cadrul conflictelor din Irak şi Afganistan cu firme de securitate privată, de exemplu, a determinat o risipă de 30 de miliarde de dolari, afirmă o comisie de anchetă a Congresului american.

Risipă de 30 de miliarde de dolari a Pentagonului în Irak şi Afganistan

În plus, aceste erori de gestiune au subminat imaginea Statelor Unite în străinătate şi au încurajat corupţia în cele două ţări, arată comisia pentru contracte pe timp de război, din care fac parte atât republicani, cât şi democraţi, care va preda un raport pe această temă, miercuri, Congresului. "Zeci de miliarde de dolari din banii contribuabililor au fost risipiţi din cauza unei lipse de planificare, cereri imprecise şi fluctuante, concurenţă inadaptată, criterii insuficiente de control şi supraveghere", arată cei doi copreşedinţi ai comisiei, Christopher Shays şi Michael Thibault, într-un articol publicat duminică de Washington Post. Cei doi oficiali evocă, de asemenea, probleme de coordonare între numeroasele agenţii guvernamentale americane, dar şi comportamentul incorect sau neglijenţa angajaţilor federali în calitate de contractanţi.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sua,
pentagon,
irak,
afganistan,
risipa
/actualitate/risipa-de-30-de-miliarde-de-dolari-a-pentagonului-in-irak-si-afganistan-8672758
8672758
comments powered by Disqus
Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România Ambiţia mea este să conduc banca nr. 1 din România

Cu o experienţă de peste 15 ani în industria bancară, Bogdan Neacşu, în prezent preşedinte - director general al CEC Bank, a povestit în cadrul celui mai recent eveniment Meet the CEO organizat de Business MAGAZIN cu ce provocări vine meseria de bancher, ce a învăţat din fiecare experienţă avută în cadrul altor instituţii bancare şi cum şi-a propus să îmbine modelul de banking tradiţional al celei mai vechi bănci din România cu transformările venite prin prisma digitalizării.

vezi continuarea
ZF.ro
S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore. S-a terminat! Decizia CRUCIALĂ luată de PSD în urmă cu câteva ore.
RĂSTURNARE uriaşă de teatru de la unul dintre cei mai mari producători auto. ADIO motoare pe benzină şi diesel. A renunţat complet
ProMotor.ro
Ce se întâmplă când se iau la întrecere un Duster cu un Audi A4 Allroad? Baie de sânge! Ce se întâmplă când se iau la întrecere un Duster cu un Audi A4 Allroad? Baie de sânge!
I-a UMILIT pe polițiștii locali. Un Maybach parcat ilegal nu poate fi ridicat de mașina de tractare!
S-au fotografiat pe capota unui FERRARI, dar nu se așteptau la asta! Acum regretă amarnic
Descopera.ro
Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA'' Misterul CORPULUI lui Lenin şi EXPERIMENTUL rusesc care durează deja de 90 de ani. ''Zici că se va RIDICA''
PROBLEMA de matematică pe care doar o persoană dintr-o mie o poate rezolva. Majoritatea oamenilor dau ca răspuns numărul 40
VIDEO. Momentul ŞOCANT în care un bărbat îndreaptă un laser către PILOTUL unui elicopter de poliţie aflat în zbor
Go4it.ro
NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb NETFLIX nu mai asigură gratuitate utilizatorilor din România. Ce oferă Netflix în schimb
O companie britanică lansează în 2020 un telefon cu WINDOWS 10. Acesta va putea fi folosit asemeni unui PC
Cum arată adidaşii de 400 de dolari în care Nike a investit multă tehnologie
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.