Revista presei economice din Romania

Postat la 14 septembrie 2010 23 afişări

Disputa Patriciu-ANAF se incinge, cu amenintari de executare silita; anul 2010, cel mai dificil an pentru agricultura dobrogeana din ultimii 20 de ani; de pe Calea Victoriei pleaca marcile romanesti si raman doar cele straine de superlux.

Brandurile autohtone de moda parasesc centrul Capitalei si doar superluxul ramane, noteaza Gandul; mai exact, vin Prada si Armani, care urmeaza sa-si deschida magazine in perioada urmatoare pe Calea Victoriei, in schimb pleaca Alb si Negru sau Mariella Burani. La "Fabrica de idei Gandul", astazi despre o afacere de familie axata pe productia de pantofi, care anual le aduce proprietarilor, doi soti din Bucuresti, venituri de 250.000 de lei.

Dinu Patriciu se joaca de-a pacifistul la cearta dintre stat şi Rompetrol, e de parere Evenimentul Zilei: pozitia fostului patron al grupului petrolier e ca fiscul nu va reusi sa recupereze banii de la Petromidia, iar cea mai buna solutie ar fi "sa vanda si pe un euro participatia ce-i va reveni dupa rascumpararea obligatiunilor". Ziarul ofera si cateva solutii pentru cei cu credite in franci elvetieni, a caror aplicare depinde insa de abilitatea de a negocia cu banca si de bunavointa acesteia.

Dezavantajele curselor low-cost: nervi intinsi, ore in sir petrecute in sali de asteptare, enumara Adevarul. Seful ANAF, Sorin Blejnar, a anuntat ca va executa silit Petromidia daca nu rascumpara toate obligatiunile pana la 30 septembrie. Romanii de peste hotare nu mai trimit bani acasa: valoarea sumelor transferate din strainatate a scazut in primele sapte luni ale acestui an la nivelul minim al ultimilor cinci ani.

Anul 2010 a fost cel mai dificil an pentru agricultura dobrogeana din ultimii 20 de ani, afirma Romania Libera; seceta din ultima perioada, precum si precipitatiile abundente din intervalul lunilor iunie-iulie au afectat puternic culturile. Preconizata pentru inceputul anului viitor, listarea actiunilor Fondului Proprietatea ar putea creste cu 27-45% cotatia la care se realizeaza in prezent transferurile prin negocierea directa intre vanzator si cumparator.

Ce incasari au castelele din Romania: turistii au lasat in primele opt luni mai putin de 2 milioane de euro la Bran, Peles si Castelul de la Hunedoara, constata Ziarul Financiar. Din cele mai bine vandute zece marci auto, doar una e pe crestere: dupa opt luni, Ford, Opel si Chevrolet au urcat in topul celor mai bine vandute marci, in timp ce Dacia, Volkswagen si Renault s-au mentinut pe acelasi pozitii, respectiv locurile unu, trei si patru.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/revista-presei-economice-din-romania-7220134
7220134
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.