Revista presei economice din Romania

Postat la 25 iunie 2010 14 afişări

Titlurile din ziarele de vineri se refera la opiniile ambasadorului SUA despre relansarea economiei romanesti, necunoscutele noului Cod fiscal in viziunea brokerilor de la BVB si niste vesti bune pentru clientii furnizorilor de internet.

Shoppingul sfideaza criza, constata Gandul, iar piata abia asteapta noi comercianti care s-o populeze, avand in vedere ca exista o serie de orase supraaglomerate de retail modern, dar si orase cu peste 200.000 locuitori fara nici un centru comercial. Lukoil Romania ar putea sa mai construiasca 50 de benzinarii, peste cele 310 existente, insa pe masura ce vor fi construite noi autostrazi, sustine Constantin Tampiza, coordonatorul strategiei de dezvoltare a firmei.

Desi legal s-a dat liber la distribuirea dividendelor la Fondul Proprietatea, sunt si voci care se opun distribuirii, pentru a nu-i imbogati pe "baietii destepti" - fondurile de investitii si speculatorii care au cumparat actiuni FP de la proprietari, scrie Evenimentul Zilei. Ziarul propune celor care vor sa se debranseze de la sistemul centralizat de incalzire doua solutii alternative, ambele pe baza de electricitate.

Gata cu facturile umflate si trafic de internet mai lent decat e prevazut in contract, anunta Adevarul: deputatii au avizat o lege prin care orice client nemultumit de serviciile operatorilor poate renunta la contract fara sa plateasca nimic. Chiar daca deprecierea leului a scumpit ratele, populatia continua sa aleaga imprumuturile in euro, datorita dobanzilor mai mici: soldul creditelor in euro a urcat in mai cu 4,6%.

Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, spune intr-un interviu pentru Romania Libera ca atata timp cat vom continua sa ne taxam reciproc si sa ne platim unii pe altii, in detrimentul dezvoltarii sectorului privat, economia nu-si va reveni. Guvernul se gandeste la o "taxa de solidaritate" pe locuintele neinchiriate ale romanilor cu mai multe proprietati, mai scrie ziarul, care ofera o privire comparativa asupra taxelor "pe avere" in mai multe tari.

Impozitarea pe Bursa se schimba intr-o saptamana, dar nimeni nu stie cum se aplica, a constatat Ziarul Financiar; pe de alta parte, impactul noului Cod fiscal nu va fi mare, fiindca majoritatea investitorilor oricum sunt speculativi. Consiliul Concurentei continua inspectiile in investigatia deschisa in 2006 impotriva Orange, Romtelecom si Vodafone, avand ca obiect un posibil abuz de pozitie dominanta savarsit de companii.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/revista-presei-economice-din-romania-6445355
6445355
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.