Replică taioasă a lui Macron pentru nevaccinaţi: „Chiar vreau să-i enervez. Aceasta este strategia"

Autor: Gabriel Negreanu Postat la 05 ianuarie 2022 422 afişări

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi seara că vrea să-i „enerveze" pe cei care nu sunt vaccinaţi, într-o remarcă tăioasă, care a stârnit reacţii de condamnare din partea rivalilor din opoziţie, cu mai puţin de 4 luni înainte de următoarele alegeri prezidenţiale.

Replică taioasă a lui Macron pentru nevaccinaţi: „Chiar vreau să-i enervez. Aceasta este strategia"

„Pe cei nevaccinaţi, chiar vreau să-i enervez. Şi astfel, vom continua să o facem, până la sfârşit. Aceasta este strategia", a declarat Macron pentru ziarul Le Parisien într-un interviu publicat marţi seara.

Franţa a instituit anul trecut un certificat verde care împiedică persoanele care nu au un test PCR sau o dovadă s vaccinării să intre în restaurante, cafenele şi alte locuri. Guvernul vrea să îl transforme într-un certificat de vaccinare, ceea ce înseamnă că doar cei vaccinaţi îl pot obţine, relatează Reuters.

„Nu îi voi trimite la închisoare, nu îi voi vaccina cu forţa. Aşa că trebuie să le spunem: de la 15 ianuarie, nu veţi mai putea merge la restaurant, nu veţi putea bea o cafea, nu veţi putea merge la teatru, la cinema...".

Expresia folosită de Macron "emmerder", ce poate fi tradusă şi prin „a scoate din sărite", este considerată „foarte informală" de dicţionarul francez Larousse şi a provocat critici imediate din partea rivalilor pe reţelele de socializare.

„Un preşedinte nu ar trebui să spună aşa ceva", a declarat pe Twitter liderul extremei drepte Marine Le Pen. „Emmanuel Macron nu este demn de funcţia sa".

În interviul detaliat, primul interviu al lui Macron în noul an, preşedintele francez a mai spus că se gândeşte să candideze pentru un nou mandat în aprilie, dar nu şi-a anunţat explicit intenţia.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
macron,
nevaccinaţi,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.