Regina pariurilor online sfidează declinul industriei: Denise Coates, fondatoarea Bet365, încasează aproape 400 de milioane de dolari într-un an în care imperiul său financiar a scârţâit
Denise Coates, fondatoarea şi figura centrală a grupului Bet365, rămâne una dintre cele mai bine plătite persoane din conducerea corporatistă la nivel mondial, chiar şi într-un an dificil pentru afacerea sa din domeniul jocurilor de noroc online, informează Bloomberg.
Potrivit documentelor depuse la registrul comercial din Marea Britanie, publicate marţi, Coates, acţionar majoritar şi co-director executiv al bookmakerului online, a primit în anul fiscal încheiat în luna martie aproximativ 287 de milioane de lire sterline (echivalentul a circa 388 de milioane de dolari).
Cea mai mare parte a sumei a provenit din dividende, în valoare de aproximativ 183 de milioane de lire, la care s-au adăugat 104 milioane de lire reprezentând salariul anual. Conform datelor analizate de Bloomberg, acesta este cel mai mare pachet total de compensaţii încasat de Denise Coates din 2021 încoace.
Performanţa financiară personală a miliardarei contrastează puternic cu scăderea câştigurilor Bet365, companie care se confruntă cu presiuni tot mai mari din partea reglementărilor stricte, concurenţei globale acerbe şi schimbărilor din piaţa jocurilor de noroc online.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













