REACŢIILE liderilor europeni după ce Kovesi a fost pusă sub control judiciar

Postat la 29 martie 2019 431 afişări

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritas Schinas, a declarat, vineri, că e crucial ca toţi candidaţii înscrişi pentru şefia Parchetului European, printre care se număr şi Laura Codruţa Kovesi, să fie trataţi corect şi să poată participa la toţi paşii procedurii de selecţie.

REACŢIILE liderilor europeni după ce Kovesi a fost pusă sub control judiciar

„După cum am precizat şi cu alte ocazii, Comisia Europeană urmăreşte cu mare îngrijorare evoluţiile privind statul de drept în România şi a subliniat că România trebuie să se reîntoarcă urgent pe drumul reformei. Asta înseamnă a merge înainte, nu înapoi şi să se abţină de la a face vreun pas care să răstoarne progresul înregistrat în ultimii ani.

Chiar dacă nu comentăm procedurile naţionale, Comisia Europeană urmăreşte îndeaproape evoluţiile, în contextul procedurii de selecţiei aflată în desfăşurare, pentru funcţia de procuror-şef european. Este crucial ca toţi candidaţii, selectaţi de o comisie formată din specialişti independenţi, să fie trataţi corect pe parcursul acestei proceduri”, a afirmat Margaritis Schinas, vineri, într-o conferinţă de presă.

Oficialul european a cerut Guvernului să respecte principiul cooperării loiale prevăzut în Tratatul UE, reamintind asupra îngrijorările exprimate în ultimul raport MCV cu privire la Secţia de anchetare a magistraţilor.

 

„Prin urmare, Comisia solicită guvernului şi autorităţilor române să respecte pe deplin principiul cooperării loiale, prevăzut în Tratat, cu privire la procedura de selecţie a procurorului-şef european. Toţi candidaţii trebuie să poată participa la toţi paşii procedurii de selecţie fără a fi obstrucţionat. Reamintim îngrijorările exprimate deja de Comisie cu privire la Secţia de Investare a Infracţiunilor în Justiţie, menţionat în ultimul raport MCV referitoare la independenţa acestui organism”, a completat purtătorul de cuvânt al CE.

 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.