Reacţia primarului Nicuşor Dan după decizia ANI: O interpretare eronată a legii. Voi ataca raportul

Autor: Laura Buciu Postat la 16 februarie 2023 25 afişări

Reacţia primarului Nicuşor Dan după decizia ANI: O interpretare eronată a legii. Voi ataca raportul

Primarul general Nicuşor Dan anunţă că va ataca în instanţă raportul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi solicită Agenţiie să ofere acces prese la întregul dosar administrativ în baza căruia au întocmit raportul.

Faţă de comunicatul Agenţiei Naţionale de Integritate, Nicuşor Dan a spus că va ataca în instanţă raportul ANI, pentru că are o interpretare eronată a legii.

„Voi ataca în instanţă în termenul legal Raportul Agenţiei. Agenţia imi impută două fapte, pentru care are o interpretare eronată a legii. Pe perioada de vacanţă a funcţiei de director al unor instituţii din subordinea Primăriei Capitalei, am exercitat faţă de aceste instituţii atribuţiile legale ale primarului (art. 154 alin. 4 Cod Administrativ) “Primarul conduce instituţiile publice de interes local, precum şi serviciile publice de interes local”, fără a ocupa funcţia de director în aceste instituţii şi fără a fi retribuit. Sancţiunea dispusă de Inspectoratul de Stat în Construcţii a fost dispusă persoanei juridice Primarul Municipiului Bucureşti, nu persoanei fizice Nicuşor Dan, fapt confirmat de instanţă”, spune Nicuşor Dan.

Primarul general solicită Agenţiei Naţionale de Integritate să ofere acces presei la întregul dosar administrativ în baza căruia a a fost întocmit Raportul.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul pentru abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi pentru incompatibilitate în cazul primarului general Nicuşor Dan. Prefectura trebuie să verifice cum a deţinut Dan patru funcţii în instituţii publice.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nicuşor dan,
primar,
ani

Citeşte pe Gandul.ro

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.