Răsturnare de situaţie: Gigantul american Google anunţă că va colabora în continuare cu Huawei pentru următoarele trei luni

Postat la 21 mai 2019 34 afişări

Răsturnare de situaţie: Gigantul american Google anunţă că va colabora în continuare cu Huawei pentru următoarele trei luni

Reprezentanţii Alphabet, companie deţinută de Google, au declarat marţi că vor colabora cu Huawei pentru următoarele trei luni, după ce SUA a redus restricţiile comerciale impuse gigantului chinez, scrie CNBC.

Această mişcare marchează o răsturnare de situaţie pentru conglomeratul tehnologic american, care a declarat anterior că o sa înceteze orice colaborare cu Huawei, pentru a se conforma celor mai recente directive de la Washington. În urma deciziilor venite din partea guvernului american, Huawei a fost plasat pe o listă neagră a companiilor externe cu care americanii încetează orice colaborare sau proiect.

Cu toate acestea, la scurt timp după publicarea directivelor, Departamentul de Comerţ American a anunţat că a acordat o licenţă de 90 de zile pentru companiile de telefonie mobilă şi furnizorii de servicii broadband. Prin intermediul acestei licenţe, companiile americane vor putea să continue proiectele desfăşurate alături de Huawei. Departamentul de Comerţ a acordat această licenţă pentru a asigura menţinerea reţelelor online existente şi pentru protecţia utilizatorilor împotriva potenţialelor probleme de securitate.

În acelaşi timp, datorită acestei scutiri acordate de SUA, Google poate trimite actualizări către telefoanele Huawei care se folosesc de software-ul Android până la 19 august.

Cititi multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
huawei,
colaborare,
american,
google

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.