Raport sumbru de la Banca Mondială: Pagubele produse de defrişări în pădurea Amazoniană ar putea costa economia Braziliei 184 de miliarde de dolari sau 10% din PIB-ul său

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 07 mai 2023 37 afişări

Raport sumbru de la Banca Mondială: Pagubele produse de defrişări în pădurea Amazoniană ar putea costa economia Braziliei 184 de miliarde de dolari sau 10% din PIB-ul său

Pădurea tropicală amazoniană se apropie de un punct de inflexiune dincolo de care părţi ale ecosistemului său nu vor mai primi suficientă ploaie pentru a se întreţine, un rezultat care ar putea costa economia Braziliei 184 de miliarde de dolari până în 2050, titrează Bloomberg.

Schimbările climatice, defrişarea ilegală şi extinderea păşunilor în cea mai mare pădure tropicală din lume ar putea pune în pericol producţia agricolă a ţării, aprovizionarea cu apă şi chiar capacitatea acesteia de a genera energie hidroelectrică, a arătat Banca Mondială într-un raport publicat joi.

„Brazilia poate ajunge, în scurt timp, la un punct de inflexiune”, avertizează raportul. Costul estimat al depăşirii acestui prag este echivalent cu aproape 10% din produsul intern brut al ţării din 2022.

Evenimentele meteorologice extreme afectează deja cea mai mare economie din America Latină, costând-o în medie 2,6 miliarde de dolari în fiecare an, potrivit băncii. Oriunde, între 800.000 şi 3 milioane de brazilieni vor fi expuşi riscului de sărăcie extremă ca urmare a unor astfel de evenimente meteorologice începând cu 2030, se arată în documentul citat.

Preşedinele Lula da Silva a promis că va inversa tendinţa de creştere a defrişărilor. Acesta a atras asistenţă internaţională pentru cauza sa, câştigând un angajament de la Casa Alba în valoare de 500 de milioane de dolari pentru Fondul Amazon, o iniţiativă condusă de Brazilia pentru a proteja pădurea. Brazilia este acum în discuţii cu Regatul Unit, Franţa, Japonia şi Uniunea Europeană pentru a se alătura fondului început alături de Germania şi Norvegia în 2008.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Banca Mondiala,
Brazilia,
padurea Amazoniana

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.