Raport: România a semnalat cele mai multe fraude cu fonduri UE în intervalul 2014-2018

Autor: Departamentul Externe Postat la 12 octombrie 2019 42 afişări

Raport: România a semnalat cele mai multe fraude cu fonduri UE în intervalul 2014-2018

România a semnalat, la nivelul Uniunii Europene, cele mai multe fraude cu fonduri comunitare în perioada 2014-2018 şi ocupă locul doi, după Polonia, după criteriul valorii fraudelor raportate, arată un document de lucru al Oficiului UE Anti-Fraudă (OLAF).

Conform unui document de lucru al Comisiei Europene utilizat în elaborarea raportului OLAF privind "Protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene 2018", România a semnalat 477 de cazuri de fraudă cu fonduri europene în intervalul 2014-2018, clasându-se pe primul loc la nivelul UE.

După criteriul cuantumului fondurilor fraudate, Polonia ocupă primul loc, raportând fraude în valoare de 109,8 milioane de euro, fiind urmată de România, care a raportat fraude de 62,2 milioane de euro, de Franţa (28,9 milioane euro) şi de Bulgaria (25 milioane euro).

România şi Italia au raportat, în anul 2018, cele mai multe cazuri de fraude în domeniul asistenţei financiare pentru agricultură şi dezvoltare rurală, reprezentând 61% din numărul total de nereguli raportate la nivelul Uniunii Europene, arată documentul. "Modificări semnificative ale numărului neregulilor semnalate s-au înregistrat în Polonia (în scădere) şi în România (în creştere), precizează raportul.

Cele mai multe modalităţi de fraudare se referă la validitatea documentaţiei, România fiind pe primul loc la capitolul documentelor "false ori falsificate". Italia ocupă primul loc în privinţa "solicitărilor false" de finanţare, fiind urmată de România.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UE,
OLAF,
ROMÂNIA

Citeşte pe Gandul.ro

ALEPH STORY: Câţi bani câştigăm din EURO 2020? O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.