PSD a votat să aibă candidat propriu la prezidenţiale/ Dăncilă: Voi vorbi cu Tăriceanu. Vom discuta de o susţinere în turul doi

Postat la 15 iulie 2019 49 afişări

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a anunţat că în CEx de luni a fost dat un vot pentru ca partidul să aibă un candidat propriu la prezidenţiale. Ea a adăugat că a fost în favoarea unui mandatări a conducerii PSD de a intra în dialog imediat cu ALDE şi Pro România pentru o alianţă.

PSD a votat să aibă candidat propriu la prezidenţiale/ Dăncilă: Voi vorbi cu Tăriceanu. Vom discuta de o susţinere în turul doi

„Pentru un candidat al PSD, dar mandatarea conducerii PSD de a intra în dialog imediat cu colegi noştri de la ALDE şi Pro România, pentru un candidat la prezidenţiale în turul întâi, dacă nu măcar pentru turul al doilea. Acum s-a dat acest vot în sensul ca PSD să aibă propriul candidat”, a afirmat Gabriela Firea, luni, după CEx.

Firea a mai spus că „trebuie să mergem cu un candidat puternic, să aibă un procentaj mare de încredre în rândul populaţiei penru că timpul e foarte scurt şi nu avem timp să creştem un alt coleg. Suntem în întârziere ”.

Dăncilă: Voi vorbi cu Tăriceanu. Vom discuta de o susţinere în turul doi

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni, după şedinţa CEx, că PSD vrea un candidat propriu la prezidenţiale şi va discuta cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu despre o susţinere. În cazul în care liderul ALDE îşi menţine intenţia de a candida, Dăncilă vorbeşte despre o susţinere în turul doi.

"Am supus atenţiei CEx varianta susţinerii unui candidat din afara PSD, susţinerii unui candidat ALDE, respectiv Tăriceanu, şi modul în care putem acţiona pentru a avea un rezultat mai bun. În urma votului a reieşit faptul că PSD îşi doreşte un candidat propriu, că îşi doreşte să fie susţinut de ALDE şi Pro România şi vom avea discuţii în acest sens", a declarat Viorica Dăncilă, după şedinţa Comitetului Executiv.

Viorica Dăncilă spune că va discuta cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu legat de susşinerea unui candidat PSD.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
candidat,
psd,
prezidentiale,
sustinere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.