Prokopis Pavlopoulos va convoca, vineri, alegeri anticipate în Grecia - surse

Autor: Mihai Draghici Postat la 27 august 2015 58 afişări

Preşedintele Greciei, Prokopis Pavlopoulos, va anunţa vineri decizia de a convoca alegeri anticipate, afirmă un oficial de la Preşedinţia elenă, citat de site-ul agenţiei Reuters.

După demisia premierului Alexis Tsipras, Prokopis Pavlopoulos acordase unui politician conservator şi unui lider de extremă-stânga sarcina formării unui nou guvern în tentativa de a amâna organizarea unor noi alegeri parlamentare după doar şapte luni.

În contextul în care cei doi premieri desemnaţi au eşuat în aceste demersuri, Pavlopoulos intenţionează să acorde sarcina formării unui guvern interimar judecătoarei Vassiliki Thanou, actualul preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie.

"Vineri, preşedintele va stabili data alegerilor anticipate, probabil pe 20 septembrie", a declarat un oficial din cadrul Preşedinţiei Greciei.

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, şi-a prezentat demisia săptămâna trecută, în contextul impasului politic.

Miniştrii Finanţelor ai statelor din zona euro au aprobat, acum o săptămână, noul plan de asistenţă financiară destinată Greciei, în valoare de 86 de miliarde de euro.

Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GRECIA,
ALEGERI,

Citeşte pe comedymall.ro

/actualitate/prokopis-pavlopoulos-va-convoca-vineri-alegeri-anticipate-in-grecia-surse-14690126
14690126
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Pericol critic: Dacă patronii mor, nu o să mai avem nici angajaţi sau cine să plătească salariile Pericol critic: Dacă patronii mor, nu o să mai avem nici angajaţi sau cine să plătească salariile
Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru
Mediafax
Ţara de mărimea României care "a avut un răspuns stelar" la coronavirus. Sub 400 de cazuri, niciun mort. Ce au făcut autorităţile Ţara de mărimea României care "a avut un răspuns stelar" la coronavirus. Sub 400 de cazuri, niciun mort. Ce au făcut autorităţile
Alertă la Chernobîl: pădurea radioactivă de lângă centrală a luat foc! Ucrainenii au trimis un elicopter şi două avioane
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.