Progresul din ultimii 25 de ani, şters în numai 25 de săptămâni: Pandemia a lovit din plin creşterile înregistrate în ultimele decenii la nivel global

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 20 septembrie 2020 97 afişări

Progresul din ultimii 25 de ani, şters în numai 25 de săptămâni: Pandemia a lovit din plin creşterile înregistrate în ultimele decenii la nivel global

În doar o jumătate de an, pandemia de coronavirus a şters câteva decenii din creşterile înregistrate la nivel global, de la sănătate până la activităţile economice, scrie POLITICO.

În ceea ce priveşte nivelul de sărăcie al planetei, progresul nu numai că s-a oprit, ci a regresat semnificativ, fiind afectate în mod special condiţiile de trai pentru femeile şi copiii din întreaga lume, spune Fundaţia Bill and Melinda Gates.

„Cu alte cuvinte, am văzut cum 25 de ani au fost şterşi în aproximativ 25 de săptămâni. Ce va face lumea în următoarele luni va fi cu adevărat crucial”, spune fundaţia.

Pe lângă nivelul de sărăcie, pandemia a afectat progresele privind transmiterea HIV, progresele privind malnutriţia, egalitatea de gen, educaţia şi multe alte sectoare. Chiar dacă planeta va reuşi să controleze în viitorul apropiat coronavirusul, ar putea dura câţiva ani până vom recupera creşterile pierdute.

În condiţiile în care vaccinul anti-COVID-19 va fi gata în următoarele 18 luni, lucrurile se vor întoarce la felul în care arătau înainte de pandemie în 1-2 ani, ţările sărace urmând să aibă un traseu economic mult mai dificil.

Potrivit unui raport al fundaţiei Gates, aproape 37 de milioane de oameni au devenit extrem de săraci anul acesta, muncind zilnic pentru 1,9 dolari sau mai puţin.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
saracie,
progres,
sanatate,
recuperare,
pandemie

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

Valoarea finanţărilor în start-up-uri IT din România se îndreaptă spre 100 de milioane euro. Cât de mult mai poate urca această valoare? Valoarea finanţărilor în start-up-uri IT din România se îndreaptă spre 100 de milioane euro. Cât de mult mai poate urca această valoare?

Dacă în trecut anunţurile de investiţii în tehnologie erau rara avis, acum s-a ajuns la o piaţă care a evoluat dincolo de investiţiile în start-up-uri de tip „pre-seed” sau „seed”, de câteva sute de mii de euro, până la cele de tip „follow-up”, în care sumele totale alocate pot creşte până la câteva milioane de euro. Valoarea finanţărilor din ecosistemul start-up-urilor tech se îndreaptă astfel spre pragul de 100 de milioane de euro.

vezi continuarea
ZF.ro
ANUNŢ fulger de la cea mai nouă multinaţională intrată pe piaţa din România, în plină pandemie ANUNŢ fulger de la cea mai nouă multinaţională intrată pe piaţa din România, în plină pandemie
Un business care explodează în România. Nimeni nu credea că se va schimba atât de mult, dar acum este o adevărată mină de aur
Mediafax
În România sunt reglementate doar testele PCR. Capacitatea de testare ar putea creşte, însă, dacă am folosi şi testele de anticorpi În România sunt reglementate doar testele PCR. Capacitatea de testare ar putea creşte, însă, dacă am folosi şi testele de anticorpi
Măsuri anti COVID-19 în România: Purtarea măştii devine obligatorie în spaţiile publice din Cluj. E prima zi de restricţii în Bucureşti, unde şcolile au intrat în scenariul roşu
MonitorulApararii
MI6: Moştenirea lui Younger MI6: Moştenirea lui Younger
Raportul anual UE pentru extindere – oglinda procesului de integrare al Balcanilor de Vest
MonitorulPartidelor
Revenire spectaculoasă în politică: Elena Băsescu va candida la Constanţa Revenire spectaculoasă în politică: Elena Băsescu va candida la Constanţa
Clotilde Armand, validată în funcţia de primar al Sectorului 1. Armand: Touche
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan Hai, noroc COMENTARIU Valeriu Şuhan Hai, noroc
Caz îngrijorător Teste Covid furate, făcute acasă şi falsificate de o infirmieră şi partenerul ei

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.