Programul Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice începe pe 19 iunie: valoarea ecotichetului este de 37.000 de lei pentru maşini electrice, 12.000 de lei pentru hibride şi 10.000 de lei pentru autovehicule pe benzină sau GPL
Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă că înscrierile în programul Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice vor începe pe 19 iunie.
Sesiunea de înscriere pentru unităţi administrativ-teritoriale şi instituţiilor publice va debuta pe 4 iunie.
Ambele sesiuni vor rămâne deschise până la data de 27 noiembrie 2025 sau până la epuizarea bugetului alocat.
În cadrul acestui program, nu este permisă finanţarea achiziţiei autovehiculelor alimentate cu motorină.
Valoarea ecotichetelor este următoarea:
• 37.000 de lei pentru achiziţia unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
• 15.000 de lei pentru un autovehicul plug-in hibrid sau o motocicletă electrică;
• 12.000 de lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
• 10.000 de lei pentru un autovehicul nou cu motor termic (benzină, GPL/GNC) sau o motocicletă;
• 120.000 de lei pentru achiziţia unui autovehicul nou plug-in hibrid sau pur electric de către instituţiile publice şi UAT-uri.
„Rabla Auto rămâne una dintre cele mai eficiente căi prin care sprijinim direct populaţia să renunţe la maşinile vechi şi să opteze pentru vehicule moderne, mai prietenoase cu mediul. Anul acesta am simplificat procedurile şi am alocat un buget semnificativ, astfel încât cât mai mulţi cetăţeni să poată beneficia de acest sprijin”, a declarat Florin Bănică, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.
Pentru persoanele fizice, suma alocată sesiunii de înscriere este de:
• 210.000.000 de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a motocicletelor şi autovehiculelor cu sistem de propulsie hibrid;
• 400.000.000 de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid sau a motocicletelor electrice şi autovehiculelor pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen.
Pentru instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale, suma alocată sesiunii de înscriere este de:
• 30.000.000 de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi cu sistem de propulsie hibrid;
• 120.000.000 de lei pentru achiziţionarea autovehiculelor noi plug-in hibrid sau pur electric.
Solicitanţii se pot înscrie direct în aplicaţia informatică disponibilă pe site-ul AFM, www.afm.ro.
Prin acest program, administraţiile locale şi instituţiile publice pot accesa fonduri semnificative pentru reînnoirea parcului auto, fără obligaţia casării vehiculelor vechi. UAT-urile şi instituţiile publice pot solicita până la 25 de ecotichete, fără intermediari, prin înscriere directă în aplicaţia informatică disponibilă pe site-ul www.afm.ro.
„Administraţiile publice locale şi instituţiile publice vor beneficia de un sprijin real în procesul de modernizare a parcului auto. Este un pas esenţial pentru promovarea mobilităţii durabile şi reducerea emisiilor la nivelul serviciilor publice locale. Ne dorim să oferim cetăţenilor, dar şi autorităţilor, acces rapid la soluţii de transport mai curate”, a adăugat Florin Bănică, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.
De la debutul Programelor Rabla în România, peste 1 milion de autovehicule vechi au fost scoase din circulaţie
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













