Prognoza pentru următoarele două săptămâni: vreme caldă la început, apoi frig şi precipitaţii

Autor: Petru Mazilu Postat la 03 ianuarie 2022 143 afişări

Prognoza pentru următoarele două săptămâni: vreme caldă la început, apoi frig şi precipitaţii

Meteorologii susţin că vremea caldă pentru această perioadă a anului va mai ţine câteva zile şi apoi vor veni zile friguroase şi precipitaţii în aproape toate zonele ţării.

În Banat, până în data de 5 ianuarie, temperatura aerului va fi în creştere până la medii ale maximelor de 14 grade şi ale minimelor de 6 grade, valori ce vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă din an. După această dată, vremea se va răci semnificativ, iar valorile termice se vor apropia de mediile multianuale. Media valorilor diurne va oscila până la sfârşitul intervalului între 4 şi 6 grade, iar a celor nocturne între -2 şi 0 grade.

Condiţii pentru precipitaţii temporare vor fi după data de 5 ianuarie, cu probabilitate mai mare însă în intervalul 8-10 ianuarie.

În Crişana, în primele zile ale intervalului, temperatura aerului va fi în creştere până la medii ale maximelor de 13 grade şi ale minimelor de 6 grade, valori cu mult peste mediile multianuale specifice perioadei. Ulterior, vremea se va răci semnificativ, însă valorile termice se vor apropia de normele perioadei. Media valorilor diurne va oscila până la sfârşitul intervalului între 3 şi 6 grade, iar a celor nocturne între -3 şi 0 grade.

Condiţii pentru precipitaţii temporare vor fi pe tot parcursul intervalului. Probabilitatea va fi mai mare însă în jurul datei de 5 ianuarie, între 8 şi 10 ianuarie şi după data de 12 ianuarie.

În Transilvania, în primele zile ale intervalului, temperatura aerului va marca o creştere mai ales la valorile diurne, spre medii ale maximelor de 13 grade şi ale minimelor în jurul a 2 grade, valori ce vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă din an. După data de 5 ianuarie, vremea se va răci semnificativ, iar valorile termice se vor apropia de mediile multianuale specifice perioadei. Media valorilor diurne va avea variaţii până la sfârşitul intervalului între 1 şi 4 grade, iar a celor nocturne între -6 şi -1 grad.

Probabilitatea pentru precipitaţii temporare va fi mai ridicată în prima zi a intervalului, în zilele de 5 şi 6 ianuarie şi după data de 8 ianuarie.

În Maramureş, la începutul primei săptămâni, temperatura aerului va fi în creştere până la medii ale maximelor de 11 grade şi ale minimelor de 5 grade, valori cu mult peste normele perioadei. După această dată, vremea se va răci semnificativ, însă valorile termice se vor apropia de mediile multianuale specifice perioadei. Media valorilor diurne va oscila până la sfârşitul intervalului între 2 şi 5 grade, iar a celor nocturne între -4 şi -2 grade.

Probabilitatea pentru precipitaţii temporare va fi mai ridicată în intervalul 3-5 ianuarie şi după data de 8 ianuarie.

În Moldova, în primele zile ale intervalului, temperatura aerului va marca o creştere mai ales la valorile diurne, până la medii ale maximelor de 13 grade şi ale minimelor în jurul a 4 grade, valori ce vor caracteriza o vreme cu mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an. După data de 5 ianuarie, vremea va intra într-un proces de răcire, semnificativă la început, iar valorile termice se vor apropia de mediile multianuale specifice perioadei. Media valorilor diurne va avea variaţii, până la sfârşitul intervalului, între 1 şi 4 grade, iar a celor nocturne între -4 şi 0 grade.

Probabilitatea pentru precipitaţii temporare va fi mai ridicată în intervalul 8-12 ianuarie.

În Dobrogea, la începutul intervalului, temperatura aerului va fi în creştere spre medii ale maximelor de 13 grade şi ale minimelor de 6 grade. Apoi, până în data de 7 ianuarie, vremea se va răci, iar media valorilor diurne va ajunge la 6 grade, iar a celor nocturne la 3 grade. După această dată, temperatura aerului va avea variaţii până la sfârşitul intervalului, iar media regională a maximelor va oscila între 3 şi 8 grade, iar a minimelor între -2 şi 5 grade.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mare în perioada 8-10 ianuarie.

În Muntenia, în primele zile ale intervalului, temperatura aerului va fi în creştere spre medii ale maximelor de 14 grade. Minimele termice vor avea uşoare variaţii în jurul a 3 grade. Apoi, până în data de 7 ianuarie, vremea se va răci, iar media valorilor diurne va ajunge la 6 grade, iar a celor nocturne la 0 grade. După această dată, temperatura aerului va avea variaţii până la sfârşitul intervalului, iar media regională a maximelor va oscila între 3 şi 6 grade, iar a minimelor între -3 şi 3 grade.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată după data de 8 ianuarie, dar mai ales în intervalul 8-10 ianuarie.

În Oltenia, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere pe aproape tot parcursul intervalului, semnificativă însă în intervalul 5-7 ianuarie. La început, valorile termice vor fi cu mult mai ridicate faţă de normele perioadei; media maximelor va fi de 15 grade, iar a minimelor de 3...4 grade. În data de 7 ianuarie, media valorilor diurne va ajunge la 6 grade, iar a celor nocturne la 0 grade. Spre sfârşitul intervalului, în medie, maximele se vor situa în jurul a 4 grade, iar minimele vor coborî spre -3 grade.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată după data de 8 ianuarie, dar mai ales în intervalul 8-12 ianuarie.

La munte, la începutul primei săptămâni, vremea va fi într-un proces de încălzire, iar temperatura aerului va ajunge la medii ale maximelor de 6 grade şi ale minimelor de 0 grade, valori cu mult peste normele perioadei. După această dată, vremea se va răci semnificativ, însă valorile termice se vor apropia de mediile multianuale specifice perioadei. Media valorilor diurne va oscila până la sfârşitul intervalului între -4 şi 0 grade, iar a celor nocturne între -10 şi -5 grade.

Probabilitatea pentru precipitaţii temporare va fi mai ridicată în prima zi a intervalului, în zilele de 5 şi 6 ianuarie şi după data de 8 ianuarie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vreme,
previziuni,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.