Prognoza până la sfârşitul toamnei

Autor: Petru Mazilu Postat la 21 octombrie 2022 123 afişări

Vremea va fi mai caldă şi mai uscată decât este normal în următoarele patru săptămâni, au anunţat meteorologii.

Prognoza până la sfârşitul toamnei

În săptămâna 24-31 octombrie valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în vest, sud-vest şi la munte.

În săptămâna 31 octombrie – 7 noiembrie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.

În săptămâna 7 – 14 noiembrie temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sudice.

În săptămâna 14 – 2 noiembrie, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor avea o tendinţă spre deficit, în cea mai mare parte a ţării, precizează meteorologii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vreme,
temperaturi,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.