Profitul UniCredit Ţiriac Bank a crescut cu peste 160% în primul trimestru

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 11 mai 2013 38 afişări

UniCredit Ţiriac Bank a obţinut un profit net de 60 mil. lei (13,7 mil. euro), în creştere cu 166,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Profitul UniCredit Ţiriac Bank a crescut cu peste 160% în primul trimestru

Veniturile totale ale băncii au crescut cu 15,9%, la la 352,4 mil. lei (80,4 mil. euro). Cheltuielile operaţionale au crescut cu 3,6% faţă de primul trimestru al anului 2012, la 160,9 mil. lei (36,7 mil. euro). Activele totale ale băncii au ajuns la  23,1 mld lei (5,2 mld. euro) la sfârşitul lunii martie, în creştere cu 3,6%.

Valoarea creditelor din bilanţ a fost de 17,3 mld. lei (19,9 mld. lei incluzând creditele externalizate), în creştere cu 6,8% faţă de T1 2012. La evoluţia portofoliului de credite al UniCredit Ţiriac Bank a contribuit majorarea cu 49% faţă de începutul anului a portofoliului de împrumuturi pentru întreprinderile mici şi cu 16% a creditelor acordate companiilor de talie medie.

Portofoliul de credite al clienţilor UniCredit Ţiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing a crescut cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 18 mld. lei, în timp ce depozitele clienţilor au crescut cu 9,2%, la 12,1 mld. lei. Ca urmare, raportul dintre credite şi depozite s-a redus la 143%, cu 3,3% mai mic faţă de anul trecut.

"Stagnarea economică din ultimii ani a condus la o scădere în portofoliul de credite al băncilor. Cu toate acestea, stabilitatea politică coroborată cu includerea titlurilor de stat româneşti în indici internaţionali a dus la intrări de capital şi a ajutat reechilibrarea lichidităţii din piaţa locală. Rezultatele încurajatoare ale UniCredit Ţiriac Bank în primul trimestru al anului au avut la bază o creştere a portofoliului, precum şi o serie de politici de business sustenabile", arată Răsvan Radu, CEO al UniCredit Ţiriac Bank şi chairman al grupului UniCredit în România.

Rata solvabilităţii a urcat la 14,8%, iar rentabilitatea anualizată a capitalurilor proprii a ajuns la 8,8%, de la 3,6% în T1 2012. Nivelul acoperirii cu provizioane a urcat de la 8% la 8,9%. Raportul dintre costuri şi venituri s-a îmbunătăţit cu 5,4%, ajungând la 45,7%.

Activele consolidate ale UniCredit Ţiriac Bank, UniCredit Leasing Corporation şi UniCredit Consumer Financing s-au situat la 26,3 mld. lei (6 mld. euro), iar profitul net înregistrat la nivelul grupului UniCredit în Romania a fost de 61,7 mil. lei, în creştere cu 134% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

UniCredit Ţiriac Bank şi UniCredit Consumer Financing au semnat recent cu RBS România contractul de achiziţie a portofoliului de retail al britanicilor, care cuprinde active de 315 milioane euro şi pasive de 230 milioane euro.

"Poziţia solidă a indicatorilor financiari ai UniCredit Ţiriac Bank şi aşteptările pozitive pe termen lung pentru piaţa locală au dus la achiziţia portfoliului de retail al RBS România, conform anunţului recent publicat. Această decizie este perfect consistentă cu strategia băncii şi considerăm că va avea un impact pozitiv asupra afacerilor noastre şi ale clienţilor", a comentat Răsvan Radu.

UniCredit Ţiriac Bank se situa la finele anului trecut pe locul al cincilea în sistemul bancar după valoarea activelor, cu o cotă de piaţă de 6,9%.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/profitul-unicredit-tiriac-bank-a-crescut-cu-peste-160-in-primul-trimestru-10871554
10871554
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.