Producătorul de pâine Dobrogea a cerut intrarea în insolvenţă

Autor: Gabriel Razi Postat la 13 februarie 2013 77 afişări

Producătorul din industria de morărit şi panificaţie Dobrogea a cerut intrarea în insolvenţă în urmă cu două zile iar instanţa a stabilit termenul de judecată pentru 22 februarie.

Producătorul de pâine Dobrogea a cerut intrarea în insolvenţă

Producătorul din industria de morărit şi panificaţie Dobrogea a cerut intrarea în insolvenţă în urmă cu două zile iar instanţa a stabilit termenul de judecată pentru 22 februarie. La sfârşitul anului 2011 compania Dobrogea Grup avea afaceri de 54,7 milioane de euro, pierderi de aproximativ 1 milion de euro şi 845 de angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor (MF). Compania avea şi datorii totale de 22,5 milioane de euro. Industria locală de morărit şi panificaţie s-a confruntat în ultimii doi ani cu probleme financiare ca urmare a creşterii puternice a preţurilor materiei prime, aceste avansuri fiind transmise numai parţial în preţurile finale ale produselor. În acelaşi timp această piaţă este şi una dintre cele mai "negre" din economie, evaziunea fiscală fiind evaluată an de an la 70%. Cererea de intrare în faliment a Dobrogea Grup vine şi după ce Pambac Bacău a fost preluată de doi traderi agricoli iar producătorul Pan Group Craiova se află în prezent în negocieri pentru vânzarea mai multor active către Tymbark.

Mai multe stiri pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dobrogea,
faliment,
producator,
panificatie
/actualitate/producatorul-de-paine-dobrogea-a-cerut-intrarea-in-insolventa-10560601
10560601
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.